Polițiștii și jandarmii au constatat 8.897 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,5 milioane de lei, a transmis duminică IGPR.
Astfel, a fost asigurată intervenția la 3.938 de evenimente, 2.661 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.277 circumscrise situațiilor de urgență.
La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 855 de posibile infracțiuni, iar echipajele de ordine publică au prins în flagrant 177 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 194 de fapte penale.
În ultimele 24 de ore, au fost depistate 12 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
Ca urmare a încălcării legislației rutiere, polițiștii au retras 336 de certificate de înmatriculare și au reținut 612 permise de conducere, dintre care 93 pentru consum de alcool și 12 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.
Tot ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 8.897 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,5 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 20 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind aplicate 52 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 173.000 lei.
Dintre misiunile pompierilor, 1.031 au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 56 pentru stingerea de incendii și 9 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 6 persoane.
La rândul lor, polițiștii au salvat o persoană aflată în situație critică.
La nivel național, piloții Inspectoratului General de Aviație au efectuat 10 misiuni aero-medicale, fiind astfel salvate 8 persoane.
Nu au avut scăpare! Polițiștii și jandarmii au aplicat aproximativ 8.900 de amenzi în ultimele 24 de ore! Valoarea amenzilor se ridică la peste 3,5 milioane de lei
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

13:00Entertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

08:00Economie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

13:30Politica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

10:30Economie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

11:30Social
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

16:00Politica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

16:30Social
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

07:30Economie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

10:00Economie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice

17:30Economie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark
Articole Similare

15:17Actual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

14:02Economie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

12:46Actual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



