Simona Halep este astăzi cea mai bună jucătoare de tenis din lume. Dar ca să ajungă aici a avut nevoie, pe lângă talent și muncă, și de bani. Potrivit CNN, omul de afaceri Corneliu Idu a fost salvarea fetiţei de 14 ani. Banii lui au ajutat-o pe sportivă să intre în circuitul european al juniorilor timp de doi ani, până la vârsta de 16 ani.
Astfel, Halep a ajuns să joace finala French Open din 2014 şi să urce pe locul 2 mondial, a precizat sursa citată. Cu o avere estimată la 130 de milioane de dolari, Corneliu Idu este deţinătorul operatorului portuar Comvex Constanţa, dar şi a unul dintre cele mai mari cluburi de tenis din România, Tenis Club Idu, notează impacttv.md.
Potrivit federaţiei britanice de tenis, dezvoltarea carierei unui jucător de la 5 la 18 ani poate costa în jurul a 250.000 de lire sterline (280.000 de euro, 300.000 de dolari). Asta face din ce în ce mai important suportul părinţilor, sponsorilor, investitorilor sau federaţiilor naţionale şi îi pune pe copii sub o şi mai mare presiune să facă performanţă. Chiar dacă ajungi un jucător profesionist, realitatea arată că nu este obligatoriu să te îmbogăţeşti. Potrivit unui studiu realizat de ITF în 2013, jumătate din cei 14.000 de jucători profesionişti, băieţi şi fete, nu câştigă nimic.
Citește și...
Dezastru fără precedent! Statul român ne lasă să bem apă cu E.coli! Ce mari producători îmbuteliază apă infestată
Toți românii sunt vizați: Ce se va întâmpla cu cardurile de sănătate
Nu s-a știut până acum! Cine este afaceristul care i-a dat bani Simonei Halep când avea 14 ani! Nu e Ion Țiriac
Trending

30 octSocial
Ar putea crește valoarea bonurilor de masă. De când ar urma să primească angajații mai mult pentru tichete

30 octPolitica
Cine l-ar mai vota acum pe Călin Georgescu, la 2 ani de când a fost la un pas să câștige alegerile prezidențiale

08:00Entertainment
Horoscop financiar săptămânal 2-8 noiembrie 2026. Zodiile care vor avea noroc la bani, la început de lună

circa 1 oră în urmăExterne
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

09:00Social
Când vor fi virate pensiile pe card, în luna noiembrie. Nu contează la ce bancă ai cardul

30 octEconomie
800 de milioane de euro pentru Unitatea 1 Cernavodă. Nuclearelectrica și-a dat acordul pentru investiție

30 octSocial
Judeţul din România care apare în top 100 cele mai bune poveşti de turism sustenabil din lume

30 octSocial
Restricții de trafic în București, anunțate de PMB. Traseele STB modificate și alternativele pentru călători

30 octEconomie
Autoritățile propun reducerea cu 16,7 milioane de lei a veniturilor asigurărilor sociale. Sunt afectate și pensiile?

13:30Economie
Ordonanța-trenuleț, adoptată de Guvernul Niculescu. La ce schimbări trebuie să se aștepte românii
Articole Similare

10:00Sport
Meciurile lunii noiembrie. Niciun microbist nu are voie să le rateze, când se difuzează la TV

25 octSport
Galatasaray - Fenerbahce: derby-ul în care investițiile uriașe trebuie transformate în victorie

20 octSport
Dezastru pentru gimnastica românească. S-au dus performanțele de tipul Nadia Comăneci, punctăm o premieră negativă

20 octSport
Cristiano Ronaldo, suspendat 30 de zile. De ce a ajuns să stea pe bancă

15 octSport



