Florin Călinescu a anunțat că va intra în politică. Actorul va face astfel un pas surprinzător în cariera sa care până acum s-a limitat la showbiz. Acesta a povestit ce anume l-a determinat să facă acest pas.
„Ce a făcut Dragnea zilele astea îmi întrece imaginaţia. Consider că nu mai am umor. De acum încolo, Livulică, o să te trezeşti cu mine în mijhlocul pieţei politice. Pas cu pas, prin slugile lui, a mutilat toate legile justiţiei, tot Codul Penal. Ultimul moft, ca să scape de pârnaie, este povestea aia cu completul de 5 de la Înalta Curte, să se tragă la sorţi, au făcut şi chestia asta. Face tot felul de tertipuri, că poate se prescrie cu totul şi cu totul. Şi dacă n-ar fi avut o condamnare, este evident că nimeni pe lumea asta, nimeni nu-l va alege, nimeni nu va pune 3 milioane de voturi de pe numele individului. Bătaia lui de joc îmi întrece mie orice imaginaţie", a spus Florin Călinescu.
Actorul nu a specificat dacă o să îşi facă propriul partid, sau dacă va intra într-o formaţiune politică deja existentă.
Nu se aștepta nimeni. Florin Călinescu, decizie radicală în carieră!
Autor: Mihai Paul, redactor
Publicat: 14-11-2018 22:25
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



