sursa foto:  digi24.ro

O nouă majorare salarială în Poliție? Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, și secretarii de stat Bogdan Despescu și Romeo Simionescu, întâlnire cu sindicaliștii!

Sindicaliștii din Poliția Română s-au întâlnit, vineri, cu ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, și cu secretarii de stat Bogdan Despescu și Romeo Simionescu.

Printre altele, sindicaliștii au solicitat aplicarea Legii salarizării nr. 153/2017 în integralitate, dar și să se ia măsuri în privința deficituluid de personal din MAI.

De altfel, Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) din MAI, organizație ce numără peste 35.000 de membri, a prezentat o listă cu 30 de revendicări.

„Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut vineri, 14 iulie 2023, o întâlnire cu persoanele din conducerea sindicatelor reprezentative la nivelul instituției.

Întâlnirea a avut loc la inițiativa ministrului Afacerilor Interne, cu scopul de a stabili un mod de lucru optim și eficient în relația instituție – sindicate, în beneficiul angajaților MAI și al cetățenilor, prin creșterea calității serviciilor oferite de structurile ministerulu”, a transmis Ministerul de Interne.

Predoiu i-a asigurat pe sindicaliști de sprijinul său pentru o salarizare corespunzătoare

„În acest scop, ministrul Afacerilor Interne a subliniat faptul că dorește o colaborare onestă și deschisă cu sindicatele.

În cadrul întâlnirii, au fost abordate subiecte care prezintă interes atât pentru reprezentanții sindicatelor, cât și pentru conducerea ministerului.

Printre temele de discuție de astăzi se numără salarizarea personalului MAI și subdimensionarea sistemului, din punct de vedere al resurselor umane.

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a reafirmat decizia conducerii MAI de a continua eforturile pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru angajați, pentru reducerea deficitului de personal și pentru asigurarea salarizării corespunzătoare.

La întâlnirea cu reprezentanții sindicatelor din MAI au participat, alături de ministrul Afacerilor Interne, secretarii de stat Bogdan Despescu și Romeo Simionescu”, a precizat MAI.

Ce a transmis SNPPC

  • salarizarea precară din ultimii ani, urmare neaplicării, la termenele prevăzute, a LEGILOR SUCCESIVE DE SALARIZARE în sistemul bugetar, din 01.01.2010 și în mod special a Legii-cadru nr. 153/2017 – Anexele VI și VIII referitoare la militarii, polițiștii și personalul contractual din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională; acordarea, de mai mulți ani, a unor drepturi financiare diminuate, prin raportarea acestora la un cuantum al salariului de funcție/de bază necorelat cu Legea 153/2017 și cu salariul minim brut pe economie; alte probleme economico-sociale care afectează familia noastră ocupațională.
  • modificarea legislației privind pensiile militare, în mod special creșterea vârstei de pensionare, în condițiile în care nu au trecut nici 6 ani de la o altă majorare a vârstei.

Așa cum am mai precizat în comunicatele noastre oficiale, dar și în comunicarea scrisă cu MAI, este nevoie urgentă  de PREDICTIBILITATE în salarizare, carieră și pensionare. Având în vedere că sunteți la început de mandat, apreciem că este bine să cunoașteți în detaliu aceste aspecte.

      Asigurați PREDICTIBILITATE ÎN SALARIZARE prin:

1. Aplicarea Legii-cadru 153/2017 în integralitate. În prezent Legea 153/2017 nu ni se aplică în integralitate, salariul de funcție fiind plătit la nivelul din 01.01.2022. Aplicarea legii salarizării în integralitate reprezintă înmulțirea coeficientului fiecărui polițist/personal contractual cu salariul minim garantat aflat în plată în România, adică 3000 lei, de la 01 01 2023, ori grila din 01 01 2022 prevede înmulțirea coeficientului cu 2500 lei   Ca urmare, vă solicităm identificarea de soluții astfel încât, până la aplicarea noii Legi a salarizării bugetarilor, Legea 153/2017 să ni se aplice în integralitatea sa.

2. actualizarea, în cel mai scurt timp posibil, prin OUG, sau la prima rectificare bugetară, a tuturor sporurilor și indemnizațiilor inclusiv a compensației pentru chirie, în funcție de cuantumul actual al salariilor prevăzute în Legea-cadru 153/2017 (obligație asumată și de fostul ministru al Afacerilor Interne – a se vedea comunicatul MAI din 30.05.2023: https://www.mai.gov.ro/comunicat-de-presa-803/ );

3.majorarea, la procentul maxim prevăzut în Legea-cadru 153/2017, a sporului de  suprasolicitare neuropsihică acordat în prezent beneficiarilor din MAI, prin raportare la volumul, complexitatea și riscurile profesionale ale muncii de poliție și la incompatibilitățile sau la  interdicțiile polițiștilor judiciariști, care sunt asimilați din acest punct de vedere cu magistrații.

4. actualizarea normei de hrană prin raportare la valoarea actuală a indicilor prețurilor produselor de consum/utilităților și la datele statistice furnizate oficial de către INS, privind costul ,,coșului zilnic”.

5. actualizarea normei de echipament, prin raportarea sa la noul cuantum al echipamentului.

6. îmbunătățirea cadrului legal pe linia HG 1198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul național, ale personalului din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, prin relaxarea realocării la drepturile de navetă zilnică, săptămânală, bilunară dar și alocarea personalului contractual din M.A.I. la dreptul de decontare a deplasării în concediu.

7. modificarea urgentă a cadrului legal privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cuvenite poliţiştilor în vederea aplicării în vederea aplicării modificărilor la statutul polițistului privitoare la extinderea decontării chiriei pe o rază de 70 de km în jurul localității unde polițistul își desfășoară activitatea.

8. acordarea drepturilor specifice familiei ocupationale AOPSN (prerogative constituționale și specialist de clasă) și personalului civil din cadrul rețelei medicale și de învătământ a M.A.I..

9. prezentarea proiectului/draftului noii Legi a salarizării unitare a personalului bugetar, pentru a formula din timp puncte de vedere pertinente pe marginea acestui act normativ esențial.

Asigurați PREDICTIBILITATE ÎN CARIERĂ prin:

  1. Statutul polițistului – modern, flexibil, adaptat nevoilor actuale ale instituției dar și polițiștilor, dată fiind perimarea actualei legi, în vigoare – în cea mai mare parte – de peste 20 de ani, răstimp în care am devenit stat membru UE și NATO.
  2. Ghidul carierei – fiecare angajat al Mai trebuie să cunoască de la bun început ce evoluție poate avea în carieră în funcție de studiile avute în momentul în care intră în sistem, dar și dacă ulterior absolvă alte tipuri de studii. Este nevoie de clarificări precise legate de transfer, mutare, desemnare, împuternicire, de reguli privind accederea pe funcții superioare/de conducere,etc..
  3. Îmbunătățirea cadrului legislativ în ceea ce privește protecția polițiștilor /militarilor împlicați în asigurarea/menținerea ordinii publice. Aici avem în vedere Codul Penal (sfidarea organelor de cercetare judiciară, ultrajul), dar și OMAI 9/2009 privind acordarea asistenței juridice pentru polițiști, Ordin care nu se aplică deloc. De asemenea avem nevoie de legislație care să acopere nevoile instituției, polițistului, dar și ale cetățeanului care așteapta de la noi atât activități pro-active, dar și reactive în situații de criză ( un astfel de exemplu este Legea dispărutului, blocată acum în Parlament).
  4. Asigurarea unor dotări corespunzătoare care, pe lângă protecția polițistului, să asigure și plusul de care este nevoie în vederea îmbunătățirii imaginii instituției, dar și a  polițistului. Situația sediilor structurilor de poliție, care este dezastruoasă. Menționăm, ca exemplu, faptul că de mulți ani Poliția Capitalei nu are un sediu, cel din Calea Victoriei reflectând sugestiv IMAGINEA POLIȚIEI ROMÂNE.
  5. Deficitul de personal,  una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă în prezent polițiștii și personalul contractual din MAI, problemă care generează la rândul său o multitudine de neajunsuri cu impact grav asupra bunei funcționări a instituției pe care o conduceți în prezent. Pentru fiecare indicator  lipsă, un polițist/personal contractual activ este nevoit să depună  eforturi suplimentare ( de cele mai multe ori neplătite) pentru a asigura o funcționare la limită a instituției (  exemple : poliții orășenești cu un singur criminalist care stă non-stop la dispozitia  structuri , polițiști judiciariști care asigură, fără remunerare, evenimentele de la domiciliu deși nu există cadru legal în acest sens, luptători SAS care sunt planificati ilegal la grupe operative pentru a asigura nevoile instituției în ceea ce privește permanența serviciului polițienesc, aceasta fiind o caracteristică a serviciului polițienesc, nu a polițistului). Până la acoperirea deficitului, vă solicităm să aplicați soluția identificată de Guvern la familia ocupațională Sănătate( 500 lei/8 ore asigurarea grupei operative de la domiciliu și 1000 lei grupa operativă asigurată în zilele de sâmbătă, duminică sau zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează).
  6. Permanentizarea concursului de trecere în corpul ofițerilor (TCO), astfel încât să creăm predictibilitate pe această linie.
  7. Organizarea concursurilor de accedere la Academia de Poliție ,,A.I. Cuza” București, dar și la Școlile de agenți, după examenul de bacalaureat, pentru a asigura permanent un nou flux de candidați și a evita pe viitor situații jenante de neocupare a locurilor scoase la concurs, așa cum s-a întâmplat în anul curent.
  8. Modificarea cadrului legislativ în ceea ce privește condițiile de muncă pentru
    1. personalul contractual, în mod similar pentru întreg M.A.I.,
    2. eliminarea condiției prin care doar după 6 ani consecutivi se poate beneficia de vechime pe grupă de muncă în condiții deosebite (3 luni la an) și armonizarea cu legislația existentă în România, prin acordarea a 4 luni la an în situația în care se lucrează în condiții deosebite.

 

Asigurați PREDICTIBILITATE ÎN PENSIONARE, prin :

  1. Aplicarea Legii 223/2015 așa cum a fost votată și promulgată de Parlament. Suntem stat membru NATO, avem obligații asumate prin Tratatul de aderare.
  2. Aplicarea noii legi care modifică legile pensiilor de serviciu, polițiștilor/militarilor care intra în sistem după promulgarea sa. Nu schimbați regula în timpul joculuiConcomitent, vă solicităm, în calitatea dumneavoastră de vice-premier, să depuneți diligențele necesare în vederea înlăturării tuturor incompatibilităților și interdicțiilor, ținând cont de faptul că se dorește  egalitate  absolută între polițiști/militari și angajații din mediul civil. Apreciem că incompatibilitățile și interdicțiile  sunt cele care generează aceste drepturi, atât de blamate, care, culmea!, sunt implementate, există și nu sunt supuse modificării/eliminării în celelalte țări membre NATO. Din contră, în contextul războiului din Ucraina, aceste state întăresc Apărarea, Ordinea Publică și Securitatea Națională (exemple Franța, Germania, Ungaria, Turcia  etc.) și nu o slăbesc, așa cum în prezent procedăm noi. Dacă aceste drepturi sunt suprimate, pe cale de consecință este firesc să fie suprimate toate interdicțiile și incompatibilitățile, inclusiv interzicerea dreptului la grevă.

 Președintele FSNPPC

ZELCA Vasile

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare