Anunț oficial în privința voucherelor de vacanță! Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a dezvăluit ce se va întâmpla cu aceste beneficii.
Trif a afirmat că voucherele de vacanţă vor fi distribuite şi anul viitor pentru că acest program a fost apreciat atât de hotelieri, cât şi de turişti.
Acesta a mai spus că legea turismului a fost definitivată de ministerul de profil şi va intra în curând în proces legislativ. Printre prevederile noului act normativ se numără simplificarea procedurilor pentru mediul privat şi înfiinţarea organizaţiilor de management al destinaţiilor.
Legea turismului mai prevede şi transferul unor competenţe de la nivel central la nivel local. Consiliile judeţene vor atesta ghizii de turism, vor clasifica unităţile de cazare şi vor omologa pârtiile şi traseele turistice. Hotelurile de pe litoral vor avea dreptul preferenţial de a închiria plajele lângă care se află, notează agenția de presă RADOR.
Vezi și S-a aflat! Iată cum arată vila secretă a premierului Viorica Dăncilă
Atomica a fost eliberată! Pe cine ar trebui să toarne Elena Udrea
Intră în vigoare azi! Ordonanța de Urgență care se aplică de la 1 noiembrie
Oficial! Ce se va întâmpla cu voucherele de vacanță în 2019
Trending

11:00Politica
O avere dintr-un botez cu Sorin Grindeanu naș. Cât ar fi fost darul la creștinarea fiului lui Alfred Simonis

10:00Entertainment
Cine este Sorina Docuz, bruneta cu care s-a afișat Marcel Ciolacu la botezul cu lideri PSD. Legătura pe care a avut-o cu Robert Negoiță și scandalul hainei de blană

10:30Politica
Marcel Ciolacu nu o mai ia de soție pe Sorina Docuz. Abia recunoscuse public că au o relație, după ani în care a negat

09:00Social
Câți ani de pușcărie riscă actorul care îl joacă pe Firicel în Las Fierbinți. Ce spune un specialist despre situația lui Toma Cuzin

22:30Politica
Daniel Băluță, reacție după informațiile despre divorț. Primarul Sectorului 4 a apărut alături de o altă femeie

08:00Social
Justițiarul de Berceni și-a luat „țeapă” de la propria avocată. Creatorul de conținut are probleme cu legea

13:00Politica
Valentina Aldea s-a afiliat grupului PSD. Încă 4 senatori neafiliați se alătură social-democraților

08:30Entertainment
Schimbare uriașă la Asia Express, anunțată de Irina Fodor. Modificare la emisiunea Antenei 1

12:00Economie
Schimbare importantă pentru clienții Sameday. Sunt vizați cei cu colete la easybox

09:30Entertainment
Grila PRO TV pentru 2027. Dansez pentru tine revine pe micile ecrane, la peste 2 decenii de la debut
Articole Similare

21:30Economie
Schimbări propuse pentru Rabla 2027. Bugetul pentru program ar urma să se mărească

20:00Economie
Declarăm la ANAF banii luați pe vânzarea mașinii? Ce spune legea

19:00Economie
Vodafone dă startul Black Friday 2026. Telefoane ieftine și abonamente care pornesc de la 1 euro

18:30Economie
Schaeffler închide 5 fabrici din Europa. Ce se știe despre operațiunile și angajații din România

18:00Economie



