Olguța Vasilescu taxată de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru declarația pe care a făcut-o la adresa lui Klaus Iohannis.
Conform Adevarul.ro, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis sancţionarea Olguţei Vasilescu cu avertisment pentru declaraţia „ca neamţ, să vorbeşti despre gazare, trebuie să ai mult curaj”, făcută la adresa preşedintelui Klaus Iohannis.
Senatorul Vlad Alexandrescu, unul dintre cei care a sesizat instituţia după această declaraţie, spune că ”poate nu e destul”, pentru că ”România pe care ne-o dorim nu închide ochii la discriminare şi discursul urii”. ”În sfârşit, CNCD a decis sancţionarea Olguţei Vasilescu pentru declaraţia ei stupefiantă despre etnicii germani. «Ca neamţ, să vorbeşti despre gazare trebuie să ai mult curaj», spunea ea despre Klaus Iohannis, imediat după 10 august. Aceeaşi Olguţa Vasilescu care în anii 2000 aducea elogii mareşalului Ion Antonescu la tribuna Camerei Deputaţilor. La sesizarea mea şi a unor colegi parlamentari din USR, Consiliul Naţional contra Discriminării a sancţionat-o cu un avertisment”, a scris, luni seară, pe Facebook, senatorul Vlas Alexandrescu.
Acesta consideră că nu este suficientă sancţiunea CNCD şi trebuie urmată de sancţiunea electoratului. ”Poate că nu e destul şi nici nu va fi destul dacă nu va exista şi o sancţiune a societăţii şi electoratului. Pentru că România pe care ne-o dorim nu închide ochii la discriminare şi discursul urii. Ci, îl condamnă ferm”, a mai scris Vlad Alexandrescu. Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, în 24 august 2018, că este "inadmisibil şi incalificabil" că "Guvernul PSD a bătut şi a gazat oamenii" în Piaţa Victoriei, dar că nu vrea să se pronunţe până când nu vor exista "concluzii mai amănunţite" din partea anchetatorilor. În aceeaşi zi, Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii la momentul respectiv, a criticat declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis, afirmând: ”Ca neamţ, să vorbeşti de gazare, trebuie să ai mult curaj”. Vasilescu a ţinut atunci să-l felicite pe fostul şef al Jandarmeriei, Sebastian Cucoş, pe care a spus că nu îl cunoaşte. A doua zi, senatorul USR Vlad Alexandrescu a cerut demsia Olguţei Vasilescu şi a afirmat că Partidul România Mare nu a dispărut niciodată de pe scena politică, ci a luat forma trandafirilor.
Vezi și:
Răsturnare de situație! Guvernul Orban s-ar fi răzgândit în privința schimbării legii (surse)
Omul dat afară, de la conducerea MAI, de Marcel Vela încasează o pensie impresionantă
Au destructurat Poliția Locală! Primarul a dat ordin de desființare
Lovitură pentru Olguța Vasilescu!
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul
Articole Similare

11:30Actual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



