Responsabilul ONU pentru situaţii de urgenţă, Martin Griffiths, a susținut în cadrul unui briefing de presă că a îndemnat Rusia şi Ucraina să reia negocierile de pace, transmite AGERPRES
Operaţiunile de evacuare a civililor derulate în comun de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii şi ONU, dar şi predarea combatanţilor de la Azovstal în aceste ultime zile "nu ar fi putut avea loc fără cooperarea între autorităţile Federaţiei Ruse şi Ucrainei", a declarat responsabilul ONU pentru situaţii de urgenţă, Martin Griffiths, în cadrul unui briefing de presă de la Geneva.
"Îmi place să cred că faptul că această cooperare a funcţionat relativ bine, în orice caz mult mai bine decât în săptămânile precedente, este ceva pe care putem construi", a spus el.
"Trebuie să insistăm asupra virtuţii dialogului pentru a pune capăt acestui război", a subliniat el, făcând apel la reluarea discuţiilor care s-au desfăşurat sub egida Turciei între diplomaţi ucraineni şi ruşi.
"Trebuie să ne întoarcem" la masa de negociere, a insistat Griffiths.
Turcia a găzduit de două ori negocieri directe între cele două părţi şi preşedintele turc şi-ar dori acum un summit cu participarea preşedintelui rus Vladimir Putin şi a celui ucrainean, Volodimir Zelenski.
Martin Griffiths, care revine dintr-o vizită în Cornul Africii unde perioade consecutive de secetă au aruncat milioane de oameni într-o sărăcie extremă şi în pragul foametei, a insistat, de asemenea, asupra necesităţii de a lăsa Ucraina să-şi exporte cerealele.
"Trebuie ca războiul din Ucraina să fie rezolvat din numeroase motive dar două dintre ele sunt importante: primul este că avem nevoie de aceste recolte şi trebuie ca ele să fie însămânţate şi al doilea e că lumea are nevoie de pace în Ucraina, aşa cum o merită şi poporul ucrainean", a subliniat Martin Griffiths, conform AGERPRES
ONU încearcă să aducă pacea! Mesaj pentru Rusia și Ucraina cu privire la negocieri
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiExterne
Premierul Republicii Moldova a vorbit public despre unirea României cu vecinii de peste Prut. Cele două țări sunt despărțite de aproape un secol

02 noiExterne
Iliana Iotova devine prima femeie președinte din istoria Bulgariei. Nicușor Dan a felicitat-o și așteaptă să o primească în România

02 noiExterne
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

02 noiExterne



