Sâmbătă, 22 iunie, a avut loc prima paradă gay de după Referendumul pentru familie, din toamna anului trecut. Posturile de televiziune au anunțat că mii de oameni au defilat pe străzile Capitalei, aceasta fiind, fără doar și poate, cea mai mare manifestație LGBTQ organizată până acum în România. S-a mai organizat și în trecut, dar, parcă, nu a avut atâta „succes”.
Așadar, nu putem decât să ne întrebăm cât de falsă a fost tema referendumului care a vizat înlocuirea sintagmei „între soți” din Art. 48, alin. (1) al Constituției cu „între un bărbat și o femeie”.
Liderul USR, Dan Barna, susținea, în toamna anului trecut, că tema este una falsă. Totuși, recent, el a declarat că ar vota, la momentul oportun, o lege pentru legalizarea căsătoriilor gay. Mai mult decât atât, Barna a dat de înțeles că nu ar zice „NU” nici la o lege care să le permită cuplurilor gay să adopte copii.
La toate acestea adăugăm și faptul că Alianța USR-PLUS a fost singura formațiune politică susținută la alegerile europarlamentare de comunitatea gay. Concluziile le puteți trage și singuri.
Din punctul meu de vedere, aceste manifestații ale minorităților (n.m. – aici mă refer și la cele etnice) nu fac decât delimiteze clar respectivele categorii de oameni. Practic, chiar aceste persoane minoritare inoculează ideea „noi suntem așa, voi altfel”.
Așadar, cum să ceri toleranță, atâta timp cât tu nu o oferi? Am înțeles, cu homosexualitatea te naști, „nu se ia”, dar asta nu înseamnă că trebuie să o ducem până la paroxism. Nu mai bine organizați voi o petrecere undeva, oriunde – dansați, beți, vă distrați -, decât să defilați pe străzi?
Nu m-ar mira ca, în curând, să se organizeze și marșul pedofililor și necrofililor, în cadrul căruia să se ceară toleranță. Iar noi, cei toleranți, pentru că nu putem lipsi din peisaj, vom sta pe margine și vom aplauda normalitatea: „Victorie, victorie!”.
Eugen DINU
