Angajații din România ar urma să primească pachete de sărbători care se ridică chiar și la 1.000 de lei per salariat. 70% dintre companiile participante la cel mai recent sondaj eJobs au declarat că anul acesta vor oferi angajaților beneficii extrasalariale de sărbători.
7,5% au răspuns ferm că nu au bugetat o astfel de acțiune, în timp de 22,5% nu știu încă dacă vor face sau nu ceva în acest sens. 64,3% au ales primele în bani, care reprezintă, de altfel, și stimulentul cel mai dorit de angajați. 43% vor organiza o petrecere de final de an pentru toată echipa, iar 28,6% dintre angajatori vor achiziționa coșuri cu produse specifice de sezon pentru toți angajații. Alte beneficii menționate de participanții la sondaj au fost voucherele și tichetele cadou, zilele libere suplimentare, tichetele de vacanță și tombolele cu premii.
„A devenit o tradiție ca finalul de an să fie marcat de angajatori cu astfel de recompense pentru angajați și, chiar dacă valoarea pachetelor oferite a fluctuat de la un an la altul, a rămas un obicei de la care companiile nu au abdicat nici măcar în anii mai dificili din punct de vedere economic. Ce am observat, de asemenea, este că rămâne relativ constantă predilecția pentru anumite tipuri de stimulente. Spre exemplu, primele în bani sunt cele mai apreciate de angajați și, prin urmare, rămân și cel mai des oferite”, spune Ana Călugăru, Head of Communications în cadrul eJobs România.
Aproape o treime dintre respondenți au declarat că valoarea pachetului de sărbători va fi de peste 1.000 de lei pentru fiecare angajat. 25% au alocat, în acest scop, între 400 și 600 de lei, 14,3% între 200 și 400 de lei, 7,1% între 600 și 800 de lei, iar 3,6% între 800 și 1.000 de lei. 21,4%, în schimb, se vor limita la un buget cuprins între 100 și 200 de lei pentru fiecare angajat din companie.
Un sfert dintre managerii de HR și managerii de departament care au participat la sondaj spun că bugetul pe care l-au avut anul acesta la dispoziție a fost mai mare decât anul trecut, iar 64,3% declară că au sumele alocate au rămas la fel.
„Companiile măsoară constant nivelul de satisfacție a angajaților, iar unul dintre elementele pe care le urmăresc este legat de cum ar putea să crească motivația inclusiv folosind stimulente extrinseci, precum beneficiile. De aceea, i-am întrebat și ce ar oferi angajaților, dacă nu ar avea limită de buget, astfel încât să se diferențieze în piață ca un angajator dezirabil în această perioadă. 65% au pus pe primul loc salariile suplimentare pentru toți angajații, iar pe locul al doilea (menționat de 52,5% dintre manageri) se află săptămâna de lucru de patru zile, cu scurtarea programului la 32 de ore pe săptămână”, mai spune Ana Călugăru.
35% adaugă faptul că angajații ar dori extinderea pachetului de beneficii și către membrii familiei, iar 30% cred că acoperirea cheltuielilor casnice ar fi un beneficiu care le-ar aduce o bilă albă în relația cu angajații și cu candidații. Perioada sabatică, bona ori menajera plătite de companie ar fi alte două beneficii pe care le-ar oferi angajatorii români dacă ar avea un buget considerabil mai mare.
Sondajul a fost realizat în luna octombrie, pe un eșantion de 120 de respondenți – manageri de HR, manageri de departament, team leaderi și antreprenori.
Pachet de sărbători de 1.000 de lei pentru angajații din România! 70% din companiile partipante la un sondaj eJobs au afirmat că salariații vor avea beneficii
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 10-11-2022 10:05
Trending

11:00Politica
O avere dintr-un botez cu Sorin Grindeanu naș. Cât ar fi fost darul la creștinarea fiului lui Alfred Simonis

10:00Entertainment
Cine este Sorina Docuz, bruneta cu care s-a afișat Marcel Ciolacu la botezul cu lideri PSD. Legătura pe care a avut-o cu Robert Negoiță și scandalul hainei de blană

09:00Social
Câți ani de pușcărie riscă actorul care îl joacă pe Firicel în Las Fierbinți. Ce spune un specialist despre situația lui Toma Cuzin

02 noiSocial
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

10:30Politica
Marcel Ciolacu nu o mai ia de soție pe Sorina Docuz. Abia recunoscuse public că au o relație, după ani în care a negat

08:00Social
Justițiarul de Berceni și-a luat „țeapă” de la propria avocată. Creatorul de conținut are probleme cu legea

02 noiSocial
Ce este operațiunea Jupiter 6, demarată de Parchet și IGPR. Sute de percheziții în mai multe județe

13:00Politica
Valentina Aldea s-a afiliat grupului PSD. Încă 4 senatori neafiliați se alătură social-democraților

08:30Entertainment
Schimbare uriașă la Asia Express, anunțată de Irina Fodor. Modificare la emisiunea Antenei 1

12:00Economie
Schimbare importantă pentru clienții Sameday. Sunt vizați cei cu colete la easybox
Articole Similare

25 minute în urmăEconomie
Produsul de la Pepsi pe care românii îl vor găsi doar la Burger King. Are un gust inedit și nou

circa 1 oră în urmăEconomie
Schimbare pentru abonații Digi prin satelit. FilmMania a intrat în ofertă de la 1 noiembrie 2026

15:00Economie
Cele 3 variante pentru creșterea salariului minim pe economie. Doar o variantă respectă solicitarea sindicatelor

14:30Economie
3,81% din PIB, deficitul bugetar în primele 9 luni de 2026. În trimestrul III a fost sub nivelul programat

14:00Economie



