sursa foto:  alephnews.ro

Pacienții infectați cu Covid-19 sunt în pericol! Alexandru Rafila: ‘Aceste TIR-uri nu sunt făcute să trateze săptămâni sau luni pacienții. Aici trebuie să cădem de acord cu toții’

Medicul Alexandru Rafila, deputat PSD, a transmis, că unităţile mobile de terapie intensivă, aşa zisele TIR-uri ATI, nu sunt făcute să trateze pacienţii timp de mai multe săptămâni sau chiar luni, ci sunt pentru momentele în care există un vârf de cazuri în secţiile ATI din spitale.

”Aceste TIR-uri nu sunt făcute să trateze săptămâni sau luni pacienţii. Aici trebuie să cădem de acord cu toţii. Aceste TIR-uri trebuie să preia pentru o scurtă perioadă de timp un vârf, adică se acumulează cazurile la ATI şi am la un moment dat o săptămână sau zece zile o perioadă critică şi le folosesc, după care mă întorc în secţiile de spital. Asta e conduita corectă. Problema e că neexistând această viziune, această organizare a sistemului de sănătate încât majoritatea spitalelor din România să aibă circuite separate pentru pacienţii infectaţi cu COVID şi să existe inclusiv o coordonare la nivel judeţean a spitalelor, care să preia cazurile mai mult sau mai puţin grave, s-a ajuns probabil la această soluţie”, a declarat Alexandru Rafila la B1 TV, joi seara.

Rafila a mai precizat că asistenţa medicală este responsabilitatea Ministerului Sănătăţii. 

”Dar, din nou vă spun, asistenţa medicală de terapie intensivă şi în general a oamenilor din România este responsabilitatea Ministerului Sănătăţii care putea să spună, strategia noastră nu este legată de utilizarea acestor TIR-uri, le folosim maxim o săptămână. La nivelul acesta aş aduce discuţia. În mod evident, nu poţi să pui pacient după pacient în aceste TIR-rui, luni de zile. Este impropriu şi intervenţia medicală este dificilă şi pentru personalul care lucrează aici”, a declarat Rafila, informează news.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare