Mănăstirea Nucet din județul Dâmbovița a fost zguduită de necaz la miez de noapte!
Chiliile măicuțelor au fost cuprinse de flăcări noaptea trecută, provocând pagube materiale însemnate.
Intervenția rapidă a pompierilor a salvat din calea flăcărilor paraclisul mănăstirii construit din lemn. Acesta se afla lipit de chiliile mănăstirii.
In momentul sosirii primelor echipaje de pompieri, incendiul se manifesta la acoperișul chiliilor pe o suprafață de cca. 500 mp.
Au fost mobilizate forțe de la mai multe subunități cu 7 autospeciale de stingere cu apă și spumă, pompierii stingând flăcările puțin după miezul nopții.
„Este vorba despre o magazie și etajul unui corp de chilii. Vom reface etajul cat de repede posibil. Etajul afectat nu era locuit, iar parterul va putea fi folosit fără probleme.
Zilele acestea facem evaluarea și vom lua măsurile necesare pentru refacerea acestora”, a susținut în exclusivitate pentru Bugetul.ro, Ionuț Ghibanu, Vicar al Arhiepiscopiei Târgoviștei
ISU Dâmbovița anunță că din cercetările efectuate se pare că incendiul s-a produs din cauza efectului termic în urma unor operațiuni de sudură efectuate în cursul zilei în zona destinată anexelor aflate în spatele chiliilor.
Pagube de sute de mii de lei produse de un incendiu izbucnit în curtea Mănăstirii Nucet din Dâmbovița
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



