sursa foto:  Digi24.ro

Pașaport COVID! Accesul va fi interzis fără dovada efectuării vaccinului anti-COVID

International Air Transport Association a anunțat că dezvoltă o aplicație mobilă care va permite călătorilor să demonstreze că nu sunt infectați cu COVID.

Poziția International Air Transport Association ( IATA) vine în contextul în care principala companie australiană de aviație, Qantas, a anunțat faptul că nu va permite accesul la bord călătorilor fără vaccinul anti-COVID.

Aplicația va include rezultate ale testelor și dovada vaccinării, alături de regulile naționale de călătorie, potrivit anunțului IATA, citat de Bloomberg. Aplicația va avea și o copie electronică a pașaportului, pentru ca pasagerii zborurilor să își poată dovedi identitatea.

Un program-pilot va începe în acest an cu compania mamă a operatorului aerian British Airways, iar aplicația va fi lansată pe magazinul Apple în primul trimestru al anului viitor și începând cu luna aprilie 2021 pentru Android.

Compania aeriană finlandeză Finnair își va vinde mâncarea pentru pasagerii de la business class în supermarket-uri. Soluția vine în contextul în care compania dorește să evite concedierile provocate de pandemia COVID, conform Reuters.

Un meniu Finnair pentru pasagerii de la business class costă 12,9 euro în supermarket și este compus din vită cu sos teriyaki şi orez sau păstrăv arctic cu risotto, scrie AGERPRES.

Ideea companiei s-a dovedit a fi de succes în condițiile în care 1.600 de meniuri au fost vândute în doar câteva zile la un supermarket aflat în apropiere de hub-ul principal al Finnair, aeroportul Helsinki-Vantaa. Compania intenţionează să extindă programul prin includerea şi a altor supermarketuri.

„La Finnair au fost adoptate deja restructurări şi concedieri aşa că încercăm tot ce putem pentru a veni cu soluţii inovative”, a declarat directorul de catering de la Finnair, Marika Nieminen. Aceasta a precizat faptul că compania dorește să introducă noi meniuri, printre care și carne de ren și porc gătit în stil japonez.

Vezi și:

Vești importante pentru mii de români! Banii se vor acorda începând cu luna decembrie

SURSE Panică în Sistem! Val de pensionări în Poliție

EXCLUSIV George Maior și Florian Coldea – de la vârful SRI la catedra SNSPA!

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare