Vești importante pentru toți pensionarii! Aceștia trebuie să știe care sunt noile condiții pentru a circula gratuit cu transportul în comun.
Pensionarii bucureşteni vor circula în continuare gratuit pe toate mijloacele de transport în comun de suprafaţă din Capitală, dar numai în baza unui card de călătorie pe care îl va emite Societatea de Transport Bucureşti (STB). Săptămâna trecută a fost demarată procedura de eliberare a acestor carduri. Pentru a putea beneficia de această facilitate, pensionarii trebuie, însă, să valideze respectivul card la fiecare călătorie pe care o vor efectua pe orice rută cu tramvaiele, troleibuzele sau autobuzele societăţii de transport.
Cardul va fi valabil un an (12 luni), după care pensionarii vor trebui să se prezinte din nou la un centru al STB, dar numai ca să îl reîncarce, fără niciun cost, pentru o nouă perioadă de 12 luni. Deşi reprezentaţii STB au anunţat că pentru depunerea documentelor necesare eliberării cardului de gratuitate cuvenit pensionarilor nu a fost stabilit un termen limită - se poate face oricând până la finele anului şi la oricare dintre centrele de vânzare, zilnic, între orele 10:00 - 14:00 - pensionarii s-au grăbit să depună documentele cerute, ceea ce a creat aglomeraţie şi cozi interminabile la unele centre din Bucureşti.Pensionarii pot circula în continuare gratuit pe toate mijloacele STB cu ultimul talon de pensie şi cu actul de identitate, până când vor primi cardul de călătorie din partea societăţii.
„Validarea fiecărei călătorii este necesară pentru a îmbunătăţi calitatea transportului public. Noi trebuie să ştim cine sunt călătorii şi care este numărul de călătorii pe anumite linii. Dacă pensionarii îşi validează cardul, noi o să ştim câţi sunt, pe ce linii şi la ce oră circulă”, a declarat pentru Brânduşa Raeceanu, purtător de cuvânt al STB.
Citește și:
Cine este, de fapt, Nicolae Popa – omul care vrea să-i dea lovitura de grație Laurei Codruța Kovesi
Vești importante pentru românii care au lucrat între acești ani! Cât primesc în plus la pensie
Pensionarii sunt vizați! Trebuie să știe asta! Care sunt noile condiții pentru a călători gratuit
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

10:30Economie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați
Articole Similare

11:30Actual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



