Conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iulie 2023, de 10.310 (plus 29 comparativ cu luna anterioară), cei mai mulţi, respectiv 5.309 fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor.
În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 21.583 lei, din care 19.662 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 5.354 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat în luna iulie un număr de 728 persoane. Pensia medie era de 5.814 de lei, din care 2.546 de lei suportaţi de la bugetul de stat.
În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 716 de persoane, pensia medie ridicându-se la 5.050 de lei (2.477 de lei de la bugetul de stat).
Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.362 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 11.506 de lei, din care 7.511 lei suportaţi din bugetul de stat.
Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 548 de persoane, media fiind de 8.501 de lei, din care 2.806 de lei cota suportată din bugetul de stat.
De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.647 de pensionari, pensia medie fiind de 5.144 de lei, din care 2.464 de lei suportaţi din bugetul de stat, transmite AGERPRES
Peste 10.300 de beneficiari de pensii de serviciu, în luna iulie 2023! Ce valoare are pensia ce mai mare
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

09 noiPolitica
Nicușor Dan, executat silit de către stat. Însuși președintele României nu și-a plătit impozitele de la Predeal

09 noiEconomie
Semnalul de alarmă tras de economistul Radu Georgescu. „România are o problemă economică imensă. Dar nu vorbește nimeni la TV sau în media”

09 noiSocial
10 zile de ninsori în România. Zonele în care meteorologii anunță zăpadă

38 minute în urmăEconomie
Toți proprietarii care au chiriași sunt obligați să plătească aceste taxe. Procedura pe care trebuie să o facă la ANAF, conform legii

09 noiSocial
PPC Blue, furat printr-o schemă pe WhatsApp. Cum au profitat șoferii cu mașini electrice

09 noiEconomie
Condițiile pe care România ar trebui să le respecte, în 2027, ca să scape de perspectiva negativă a calificativului de țară. Alexandru Nazare a prezentat situația

09 noiEconomie
Încep concedierile și la CFR. Statul va plăti salarii compensatorii, 1500 de angajați sunt vizați

09 noiEconomie
Curs valutar BNR euro urcă, iar dolarul din SUA scade în lei

09 noiPolitica
Miniștrii PSD care întârzie reformele ar putea pleca din Guvern. Avertisment înainte de Crăciun

09 noiEconomie
Coșmarul de pe Valea Prahovei ar putea să înceteze. Licitația pentru reabilitarea tronsonului din TransBai ar fi soluția
Articole Similare

09 noiEconomie
Curs valutar BNR euro urcă, iar dolarul din SUA scade în lei

09 noiActual
20 de milioane de dolari și „o posibilă relocare” pentru cei care reușesc să ajute SUA. Armata americană vrea date despre programul nuclear iranian

09 noiActual
Donald Trump rămâne extrem de supărat după rezultatele alegerilor din SUA. Susține că americanii au făcut un „pas uriaș înapoi”

08 noiActual
Germania ar putea avea prima femeie președinte din istoria țării. Cine este Ilse Aigner și ce o recomandă din CV-ul stufos

06 noiActual



