Ministerul britanic al Apărării a transmis că recentele explozii care au avut loc mult în spatele liniilor ruseşti în Crimeea au scos din funcțiune mai mult de jumătate din avioanele de luptă ale Flotei ruse din Marea Neagră aflate pe aerodromul militar Saki, scrie agerpres.ro
Kremlinul caută pe cine să dea vina pentru dezastru, iar preşedintele Vladimir Putin întâmpină dificultăţi în a ascunde succesul Ucrainei de populaţia rusă, în timp ce mii de ruşi care fug din Crimeea au intrat în ţară, au declarat oficiali occidentali vineri.
Aceste atacuri, potrivit lor, au forţat Flota Rusiei din Marea Neagră să adopte o postură defensivă şi au afectat capacitatea Rusiei de a lansa cu succes un asalt amfibiu asupra Odesei, oraş-port situat pe coasta ucraineană a Mării Negre.
Aceasta intervine în timp ce războiul a intrat într-o fază apropiată de o stagnare operaţională, forţele terestre ale niciuneia dintre cele două părţi neavând suficientă putere concentrată de luptă pentru a lansa acţiuni ofensive eficiente.
Rusia se confruntă cu o penurie din ce în ce mai acută de stocuri, chiar şi de muniţii de bază, precum şi de oameni, în timp ce se străduieşte să-şi reconstituie forţele, observă aceiaşi oficiali occidentali.
În acelaşi timp, şeful serviciului britanic de informaţii GCHQ (Government Communications Headquarters) a spus că Moscova nu a reuşit să câştige teren în războiul informaţional împotriva Ucrainei.
"Până acum, preşedintele Putin a pierdut complet războiul informaţional în Ucraina şi în Occident", apreciază Sir Jeremy Fleming într-un editorial în The Economist.
"La fel ca în cazul invaziei sale terestre, planurile iniţiale online ale Rusiei par să nu-şi fi atins obiectivele", consideră el.
La 9 august, o serie de explozii au zguduit aerodromul militar Saki, baza principală a aviaţiei Flotei ruse din Marea Neagră, în Crimeea. După acest atac, care nu a fost revendicat de Ucraina, Statul Major al armatei ucrainene a declarat că ruşii au pierdut nouă avioane de luptă, potrivit publicaţiei ucrainene Focus. Conform unor informaţii ale Ministerului ucrainean de Interne, citate de Focus, circa 160 de piloţi ruşi au fost ucişi sau răniţi în urma acestui atac, transmite AGERPRES
Planul lui Vladimir Putin cu Odesa, dat peste cap de ultimele explozii! Mai mult de jumătate din avioanele de luptă scoase din funcțiune
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiExterne
Premierul Republicii Moldova a vorbit public despre unirea României cu vecinii de peste Prut. Cele două țări sunt despărțite de aproape un secol

02 noiExterne
Iliana Iotova devine prima femeie președinte din istoria Bulgariei. Nicușor Dan a felicitat-o și așteaptă să o primească în România

02 noiExterne
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

02 noiExterne



