politist 1

sursa foto:  antena3.ro

Poliția Capitalei dezminte informațiile apărute în spațiul public: ‘Polițistul nu se îndrepta spre vreo unitate de învățământ și nu urma sa susțină vreun curs’

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București dezminte informațiile apărute în spațiul public, potrivit cărora polițistul de la Secția 5 s-ar fi îndreptat spre vreo unitate de învățământ și nu urma sa susțină vreun curs.

„Cu privire la informațiile vehiculate în spațiul public, cu privire la faptul că la momentul producerii evenimentului rutier, polițistul din cadrul Secției 5 Poliție se deplasa la o unitate școlară, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București dezminte acest aspect.

Din datele puse la dispoziție, până la acest moment, de către subunitatea de poliție, rapoartele polițiștilor și verificările efectuate de structura de control intern, a reieșit că pe parcursul zilei de 13 ianuarie, polițistul în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a participat, conform unui plan de acțiune, la verificări privind modul în care sunt respectate prevederile privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, verificări ce au avut loc la patru unități de învățământ.

Ulterior, polițistul s-a deplasat pentru soluționarea unor lucrări, verificări solicitate de către structura de evidență a populației.

Polițistul nu se îndrepta spre vreo unitate de învățământ și nu urma sa susțină vreun curs.

La nivelul Poliției Capitalei structura abilitată sa desfășoare cursuri de educație rutieră este Biroul Educație Rutieră din cadrul Brigăzii Rutiere.

Polițiștii din cadrul secțiilor, alături de structura de prevenire de la nivelul Poliției Capitalei, pot și desfășoară activități de educație antiinfractională”, transmite Poliția Capitalei.

Duminică, Bugetul.ro a dezvăluit, în exclusivitate, că, în urma apelului la 112, polițistul ar fi sprijinit copila pe picior și nu ar fi verificat cu piciorul dacă mai trăiește.

Conform informațiilor de ultimă oră intrate în posesia Bugetul.ro, în urma apelului la 112, operatorul aflat la celălalt capăt al firului i-ar fi transmis polițistului să nu țină copila pe spate, ci să o încline pe partea stângă.

Mai mult, potrivit surselor Bugetul.ro, tânărul agent încadrat din sursă externă i s-ar fi destăinuit unui coleg că a sprijinit-o pe picior. ATENȚIE! Polițistul ar fi sprijinit copila pe picior, după ce ar fi întors-o cu mâinile.

Continuarea AICI!

Vezi și Înregistrarea care confirmă informația publicată, în exclusivitate, de Bugetul.ro! Polițistul a înclinat fetița pe o parte, după ce a sunat la 112

SURSE Fragment din discuția pe care polițistul a purtat-o cu operatorul 112: ‘Ce să-i fac? Ce să-i fac? – Să nu stea pe spate!’

EXCLUSIV Răsturnare de situație! În urma apelului la 112, polițistul ar fi sprijinit copila pe picior și nu ar fi verificat cu piciorul dacă mai trăiește

Imaginile care confirmă spusele Poliției Capitalei! Polițistul care a accidentat mortal o copilă pe trecerea de pietoni s-a aplecat asupra victimei și imediat a accesat telefonul mobil (Atenție! Imaginile vă pot afecta emoțional)

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare