sursa foto:  mediafax.ro

Polițiștii încep protestele! De la 1 Decembrie, românii ar putea scăpa doar cu avertismente, fără amenzi

Sindicatul Europol anunță că, începând cu Ziua Națională a României, polițiștii afiliați vor protesta pentru a le fi respectate drepturile salariale și pentru a fi indexate pensiile militarilor. Începând cu 1 Decembrie, Europol le recomandă polițiștilor să aplice doar avertismente, în loc de amenzi, pentru contravenții. Mai mult, sindicaliștii propun ca polițiștii să nu mai efectueze misiuni anti-Covid-19.

Recent, SNPPC Constanța le-a recomandat polițiștilor să boicoteze ceremoniile organizate de Ziua Națională a României, după cum am scris AICI.

Vezi și După ce nevaccinaților le-a fost interzisă participarea la parada de 1 Decembrie, polițiștii vor să boicoteze manifestația: Polițiștii nu defilează pentru a gira politicienii aflați vremelnic la conducere!

Mesajul Europol:

Aceasta este întrebarea care ar trebui să fie pe buzele fiecărui polițist în această perioadă. Negocierile politice pentru formarea majorității guvernamentale au avut drept unic scop împărțirea “ciolanului” pentru clientela politică flămândă.

Vedem că respectarea Legii este facultativă în “Statul de drepți” al președintelui Iohannis și asta pentru că Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, votată de toate partidele care acum formează majoritatea (PNL, PSD, UDMR), se intenționează a fi suspendată și în anul 2022. Cu alte cuvinte, sute de mii de bugetari vor rămâne în continuare cu inechitățile și discriminările salariale pe care din 2010, tot guvernanții le-au generat.

Despre pensiile militare nu se scoate un cuvânt, în condițiile în care rezerviștilor nu le-a mai fost indexată pensia nici măcar cu inflația galopantă din ultimii 2 ani. Personajele politice marcante, în mod populist, plasează pensiile militare în afara sistemului public de pensii cu scopul evident de a nu aplica majorarea procentuală promisă pensionarilor civili.

Revendicările noastre vizează exclusiv aplicarea legilor în vigoare și în acest sens protestăm pentru:

  • aplicarea Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice începând cu 01 ianuarie 2022;
  • indexarea pensiilor militare cu indicele inflației;

Ne-a ajuns cuțitul la os. Nu mai acceptăm să fim bătaia de joc a Guvernului. Nu mai acceptăm să fim folosiți pe post de mercenari ai interdicțiilor aplicate în numele “COVIDULUI”. NU mai acceptăm să îndeplinim sarcini pe care nu le avem în fișa postului. NU mai suntem dispuși să rămânem fraierii sistemului bugetar, în timp ce pentru alte categorii bugetare, Legea salarizării deja se aplică în integralitate.

În 2017, PSD-ul, aflat la guvernare, ne-a spus că noi nu contăm. Ne-a spus că prioritate în acordarea drepturilor salariale o au medicii și cadrele didactice. Am înțeles și am așteptat spășiți să ne vină rândul la “normalitate” și decență salarială. Însă cu toții am fost înșelați de noul Guvern PNL, care la finalul lunii decembrie 2020 a hotărât să facă economie tot pe spatele nostru, al polițiștilor și rezerviștilor MAI.

Polițiștii nu vor salarii mărite, ci vor doar plata acelor drepturi prevăzute încă din anul 2017 în Legea salarizării. Din 2007 polițiștii nu au mai avut parte de măriri salariale. Norocul nostru a fost creșterea salariului minim pe economie, pentru că altfel, aveam și acum salariu de 1100 lei, cum era în 2013.

Facem un apel către toți polițiștii, sindicalizați sau nesindicalizați, să participe activ la programul de proteste pe care l-am pregătit, ca un ultim semnal de alarmă înaintea blocării activității. Vă reamintim că medicii și-au obținut drepturile salariale și majorări doar prin oprirea activității, cadrele didactice au avut zeci de mii de oameni în stradă, grefierii și-au apărat pensiile de serviciu prin refuzul de a mai intra în ședințele de judecată, inclusiv magistrații, care au același regim al interdicțiilor, au întrat în “grevă” pentru a protesta față de atacurile concertate asupra Justiției.

De la cei tineri până la cei cu experiență, de la agenți la ofițeri, de la cei cu funcții de execuție la cei cu funcții de conducere, cu TOȚII trebuie să arătăm că suntem indispensabili într-o societate. De aceea vă cerem să distribuiți masiv programul protestelor și să participați activ la aplicarea măsurilor de protest, după cum urmează:

1. Începând cu 1 decembrie 2021, să manifestați indulgență maximă față de cetățenii care săvârșesc contravenții și să sancționați în primul rând cu AVERTISMENT scris/verbal;
2. În perioada 1-31 decembrie să completați notificările către unități în care să vă exprimați dezacordul de a mai efectua ore suplimentare și de a mai îndeplini sarcini anti-covid pe care nu le aveți în fișa postului, începând cu 1 ianuarie 2022;
3. Să fiți prezenți la protestele care vor avea loc:

      > în 13-15 dec 2021 în fața Prefecturilor (urmează să nominalizăm punctual județele și datele, în funcție de disponibilitatea colegilor de a participa la protest);

      > în data de 16 dec 2021 între 10:00 – 14: 00 în fața MAI;

      > în data de 17 dec 2021 între 10:00-12:00 în fața sediului PSD, între 12:00-14:00 în fața sediului PNL iar între 14:30-16:00 în fața sediului UDMR.

Va fi pentru prima dată când polițiștii vor protesta în fața sediilor partidelor politice care asigură guvernarea țării și asta pentru a le aduce aminte că Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pe care au votat-o toate partidele, trebuie să fie aplicată fără nicio excepție, de la 1 ianuarie 2022”.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare