Cristiana Anghel, fost parlamentar, sare în apărarea polițiștilor, militarilor, pompierilor, pe tema vârstei de pensionare a lucrătorilor din sistemul Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională.
Cristiana Anghel îi pune la zid pe liderii de sindicat care nu sunt capabili să explice de ce trec în rezervă la 55 de ani acești angajați.
Totuși, fostul parlamentar a ținut să-i excludă din această categorie pe cei care se pensionează la 45 de ani, despre care, spune ea, sunt pilele politicului.
Ea precizează că militarii, polițiștii, pompierii, cei din penitenciare nu se pensionează ca oricare alt muritor, ci că trec în rezervă, iar jurământul militar îi obligă ca, ori de câte ori sunt chemați, să revină.
Mesajul Cristianei Anghel:
„Pentru toate fătucile și pentru toți fătucii din presă, din parlament, de la CCR și de oriunde care nu înțeleg ce caută în viața lor iar eu nu înțeleg ce caută în viața noastră.
Și pentru liderii de sindicat din poliție, penitenciare, pompieri, care nu sunt capabili să explice de ani și de ce trec în rezervă aceștia la 55 de ani (nu vorbim despre excepțiile de 45 de ani care sunt pilele politicului)…
Pentru că munca lor este de grupa 1, așa cum este și la alții (mineri etc.), pentru fiecare an de muncă se adaugă încă 3 sau 6 luni (în funcție de armă).
Prin urmare, ei se pot pensiona după 25 de muncă efectivă (timp în care au plătit și plătesc ca oricare muritor din țară asigurările pentru pensii (excepția o reprezintă magistrații) dar vechimea lor este de fapt de 37-39 de ani de muncă.
Cum să scoți la pensie un pompier la 65 de ani?! Dar un polițist?! Dar un pilot?! Voi nu sunteți sănătoși la cap?!
Cum să spui că după 55 de ani pot fi mutați să facă muncă de birou?!
Adică îi scoatem la pensie cu o vechime în muncă de 60 de ani?! Și ca vârstă, în aceste condiții, la 80 de ani?!
Reveniți-vă, fătucelor și fătucilo! Ați luat-o pe câmpii! Rău, rău.
PS
O colegă, astăzi spunea că nu fac nimic. De ce să treacă în rezervă la 55 de ani?! Că și ea a muncit la fel…
Așa ceva?!
PPS
Ia încetați fraților activitatea câteva zile. Ca să înțeleagă toți care vor moartea caprei polițiștilor, pompierilor etc. că fără munca voastră nu se poate. Și nu este posibil să-ți bați joc de ei și de munca lor.
PPS
Un elev de clasa a 8-a, la întrebarea mea ce s-ar întâmpla dacă poliția nu ar lucra o săptămână, a răspuns: ar curge râuri de sânge pe străzi… Dacă un copil de 14 ani a putut înțelege, voi de ce vă prefaceți că nu vă este clar?!
PPPS
Militarii au avut un contract cu statul român. Nu poți veni tu, politruc de 2 lei, să spui că nu mai respecți niciun contract după ce acești oameni și-au îndeplinit obligațiile contractuale.
PPPPS
Militarii, polițiștii, pompierii, cei din penitenciare nu se pensionează ca oricare alt muritor. Ei trec în rezervă. Și jurământul militar îi obligă ca, ori de câte ori sunt chemați, să revină”.