La această oră au loc descinderi în București și județele Ilfov și Prahova, într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul a fost estimat la 13,5 milioane de euro.
În această dimineață, poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, vor pune în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul București și județele Ilfov și Prahova și două mandate de aducere, într-un dosar penal de evaziune fiscală, cu un prejudiciu estimat la 13,5 milioane de euro, informează Poliția Capitalei.
„Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că în perioada 2014 – 2015, un bărbat și o femeie ar fi creat și implementat un mecanism infracțional prin care, folosind trei societăți comerciale, ar fi omis evidențierea și declararea veniturilor reale, pe care le-ar fi obținut din vânzarea mărfurilor importate.
Din cercetări, s-a stabilit că valoarea totală a mărfurilor vândute este de 188.227.360 de lei, prejudiciul produs astfel bugetului general consolidat al statului fiind de aproximativ 13,5 milioane de euro.
Astfel, în această dimineață, vor fi puse în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară și două mandate de aducere, emise pe numele bănuiților, în vederea depistării și conducerii acestora la audieri.
De asemenea, pentru recuperarea prejudiciului cauzat, au fost identificate bunurile imobile deținute de persoanele bănuite, urmând a fi instituită măsura sechestrului asigurător, până la concurența sumei de 66.954.973 de lei.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Poliţia Sectorului 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată și agravată”, transmite DGPMB.
Prejudiciu uriaș într-un dosar de evaziune fiscală! Descinderi la această oră! Statul Român, păgubit cu peste 13 milioane de euro
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



