‘Premieră absolută’- Salariile acestor angajați nu s-au plătit

 Gabriela Firea a declarat joi că de la Ministerul Finanţelor nu s-au virat banii pentru salariile angajaţilor Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) şi ai instituţiilor subordonate.

Nu s-a virat niciun leu (…), nu ştim ce şanse sunt în continuare. Este o premieră absolută. De 20 ani salariile se plătesc în Primăria Capitalei şi în subordonate, sunt peste 40.000 de oameni care-şi primesc salariile pe data de 12 a fiecărei luni, iar dacă 12 cade în weekend – în vinerea de dinaintea zilei de 12. (…) Colegii mei voiau chiar astăzi să protesteze, să meargă în faţa Ministerului de Finanţe, în fata Guvernului cu protest, cu miting. (…) Cel puţin pentru astăzi le-am spus: ‘Haideţi să mai aşteptăm o zi, două, să vedem ce se întâmplă!’. Nu mi se pare normal. E un precedent foarte periculos. S-a spus tot timpul că PSD a fost rău, pe timpul Guvernului PSD nu s-a întârziat nicio zi salariul, iată că se întâmplă acum”, a spus Firea într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Ea a menţionat că nu este vorba doar despre funcţionari publici, ci şi despre actorii din teatre, despre medicii din cabinetele de medicină şcolară, despre angajaţii din transportul public în comun, despre cei de la fostul RADET.

Firea a afirmat că Municipalitatea trebuie să plătească stimulentele, ajutoarele financiare pentru persoanele cu dizabilităţi adulţi şi copii, pentru mamele însărcinate, pentru familiile care au un nou-născut.

„Sunt plăţi sociale de făcut, sunt facturi către firme private care au contract cu Primăria Capitalei şi care, la rândul lor, aşteaptă să le virăm noi banii pentru a face plăţi în continuare, prin urmare, se încurcă un întreg sistem, nu doar pe Gabriela Firea. Probabil că, după suma mica pe care ne-au alocat-o anul acesta, s-au gândit să mai fie încă o şicană – să nu primim cotele de la Ministerul de Finanţe la timp, ca să fie totul paralizat”, a spus Firea.

 

 

Vezi și: Alertă în MAI! După semnalul lui Dumitru Coarnă, polițiștii se pensionează pe capete!

Se confirmă ancheta Bugetul.ro! Ordinul lui Marcel Vela blochează Poliția sub sceptrul politic

Noi execuții făcute de Ludovic Orban și Marcel Vela! Numiri pe bază de familie

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare