Peste 160 de organizaţii neguvernamentale au reacţionat condamnând planul guvernului britanic de a trimite în Rwanda migranţii ilegali. Boris Johnson a anunţat joi un acord pe cinci ani încheiat cu statul african Rwanda, conform AGERPRES
Conform înţelegerii cu statul african, guvernul de la Londra va oferi celui de la Kigali 120 de milioane de lire sterline pentru iniţierea programului, apoi pentru fiecare migrant primit de Rwanda acesta va primi câte 30.000 de lire sterline.
Încă nu se cunosc toate detaliile acordului, dar guvernul britanic a menţionat că acesta se va aplica şi în cazul migranţilor ilegali care au pătruns anterior anul acesta în Marea Britanie traversând Canalul Mânecii.
Peste 160 de organizaţii neguvernamentale au reacţionat condamnând această iniţiativă ''crudă şi meschină'', criticată de asemenea de unii parlamentari din partidul lui Johnson şi de liderul opoziţiei laburiste Keir Starmer, acesta din urmă catalogându-o drept ''impracticabilă'' şi având un cost ''exorbitant''.
Într-o scrisoare adresată ministrului britanic de interne Priti Patel, ONG-urile cer anularea acordului cu Rwanda şi elaborarea de ''soluţii umane şi eficace'' pentru migranţii care vin în Marea Britanie. ''Este o formă ruşinos de crudă de a trata oameni care au venit în căutare de protecţie, fugind de persecuţie sau conflicte'', susţin acele ONG-uri, printre care şi Amnesty International.
Acestea evidenţiază istoricul negativ al Rwandei în materie de respectare a drepturilor omului şi că planul de expulzare a migranţilor către această ţară va avea costuri astronomice, dacă avem în vedere cheltuielile pentru detenţie, transport, escortă, formalităţi legale şi administrative.
În prezentarea planului făcută joi, Boris Johnson a susţinut că Marea Britanie ''îşi va respecta deplin obligaţiile legale internaţionale'' şi că Rwanda este ''una dintre cele mai sigure ţări din lume'' şi este ''recunoscută pe plan mondial pentru istoricul său de primire şi integrare a migranţilor''.
Australia şi Israel au semnat la rândul lor astfel de acorduri cu Rwanda pentru relocarea migranţilor clandestini către această ţară, iar Danemarca ia în calcul de asemenea o înţelegere similară, scrie agerpres.ro
Premierul Boris Johnson luat în 'vizor': Este o formă ruşinos de crudă de a trata oameni care au venit în căutare de protecţie, fugind de persecuţie sau conflicte
Trending

12:00Social
Cel mai amărât județ din România nu mai este Vaslui. Cine i-a luat locul pe care nimeni nu l-ar dori vreodată

06 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile

circa 1 oră în urmăSocial
Componenta mașinii care te poate lăsa chiar în mijlocul iernii. Mulți șoferi rămân pe drum din cauza acestei piese

11:00Economie
Chinezii deschid o nouă fabrică lângă București. Au dat startul angajărilor, ce posturi sunt disponibile

06 noiSocial
Investiție de peste 1,4 miliarde de lei în transportul public bucureștean. Vor fi cumpărate noi tramvaie

16:00Social
Sfinții Mihail și Gavriil, tradiții și superstiții. Cui îi spunem "La mulți ani", lista este neașteptat de lungă

15:00Economie
Dorian Popa și-a făcut firmă de RCA. De la pizza la shaorma, muzică și case, "invadează" și acest domeniu

08:56Horoscop
Horoscop financiar 7 noiembrie 2026: mici plăceri, alegeri cumpătate

17:00Social
900 de angajați vor pleca de la STB. Inclusiv vatmani și șoferi vor fi dați afară

14:00Externe
Donald Trump acuză că alegerile din SUA pentru congres au fost fraudate. Partidul Democrat le-a câștigat detașat
Articole Similare

14:30Externe
Kremlinul contrazice spusele lui Donald Trump despre pace. Președintele SUA s-a întâlnit recent cu emisarul lui Vladimir Putin

14:00Externe
Donald Trump acuză că alegerile din SUA pentru congres au fost fraudate. Partidul Democrat le-a câștigat detașat

06 noiExterne
Maia Sandu reia discuția Marii Uniri. România și Republica Moldova, un întreg despărțit de o graniță

06 noiExterne
Donald Trump, noi dezvăluiri despre marea pace dintre Rusia și Ucraina. Președintele SUA susține că un acord este aproape

06 noiExterne



