Premierul Florin Cîțu s-a întâlnit astăzi cu reprezentanți ai Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România.
Cîțu a precizat, după întâlnire, că vaccinarea și respectarea măsurilor sanitare rămân soluțiile sigure în perspectiva redeschiderii acestui sector după 1 iunie.
„Am avut astăzi o întâlnire foarte bună cu reprezentanții Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România.
Vrem să găsim împreună soluții pentru a redeschide, în condiții de siguranță sanitară, industria ospitalității și toți românii să aibă acces la aceste servicii, să-și poată petrece concediul în țară.
Vaccinarea și respectarea măsurilor sanitare rămân soluțiile sigure în perspectiva redeschiderii acestui sector, așa cum ne-am propus, după 1 iunie. Apreciez deschiderea partenerilor mei de dialog și sprijinul oferit pentru a încuraja vaccinarea personalului HoReCa înainte de reluarea activității în acest sector. Va fi un semnal bun pentru întreaga populație și un pas înainte pentru reluarea activităților turistice. Calendarul livrării dozelor și creșterea capacității de vaccinare sunt premise sigure că vom continua în ritm susținut campania de vaccinare anti-COVID-19.
Sper ca oamenii să aibă încredere și să înțeleagă că vom putea reveni la viața de dinainte de pandemie doar atingând un anumit prag de imunizare a populației, iar vaccinarea ne oferă această șansă. Bineînțeles, este nevoie să respectăm în continuare măsurile de prevenire a răspândirii virusului.
Am punctat, totodată, că nu avem în vedere condiționarea accesului cetățenilor la serviciile industriei ospitalității și hoteliere de dovada vaccinării. Nu vrem să discriminăm pe nimeni și nu sunt adeptul ideii de a diviza populația în ”vaccinați” și ”nevaccinați”. În nici un caz nu vrem să limităm călătoriile românilor în țară pe baza acestui criteriu. De asemenea, vom respecta deciziile care vor fi luate la nivelul Uniunii Europene privind certificatul verde în privința deplasărilor internaționale. Cetățenii României trebuie să se bucure de toate drepturile și libertățile europene.
Vom continua consultările cu reprezentanții operatorilor din domeniu atât la nivelul comitetului interministerial care are rolul să pregătească revenirea la normalitate începând cu 1 iunie 2021, cât și în ceea ce privește aplicarea măsurilor de sprijin destinate operatorilor HORECA afectați de pandemie, prelungirea unora dintre ele sau, după caz, introducerea unor măsuri noi.
#FlorinCitu #HORECA #GuvernulRomaniei”, a transmis Florin Cîțu.
Premierul Florin Cîțu, după întâlnirea cu reprezentanții HoReCa: Vaccinarea și respectarea măsurilor sanitare rămân soluțiile sigure în perspectiva redeschiderii acestui sector după 1 iunie
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 06-04-2021 14:16
Trending

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

04 noiEntertainment
Denise Rifai se întoarce pe micile ecrane. Fosta prezentatoare de la Furnicuțele a semnat cu Antena Group pentru altă producție
Articole Similare

6 minute în urmăEconomie
79 de angajați ING, afectați de restructurări. Banca dă asigurări că-i va ajuta pe lucrători

36 minute în urmăEconomie
Mașina de la Dacia numită "regina hibridelor ieftine". Ce preț de pornire are un astfel de vehicul

09:00Economie
Start-up Nation 2026. Tot ce trebuie să știi despre programul care poate transforma ideea ta de business în realitate

08:30Economie
Sute de mii de firme din România ar putea fi afectate de creșterea salariului minim pe economie. Sindicatele cer venituri mai mari

07:30Economie



