Premierul Nicolae Ciucă, în prezent președinte PNL, informează că va susține în continuare cât mai multe femei în funcții de conducere.
Șeful PNL asigură că în mandatul său cât mai multe doamne vor deveni „primari, de președinți de Consiliu Județean, parlamentari, consilieri locali și județeni”.
„M-am întâlnit astăzi cu doamnele și domnișoarele din Organizația Femeilor Liberale, reunite într-o ședință a Biroului Politic Național, la Palatul Parlamentului.
PNL a susținut și va susține în continuare cât mai multe doamne în funcții de primari, de președinți de Consiliu Județean, parlamentari, consilieri locali și județeni, în alte funcții de conducere. În calitate de președinte, unul dintre obiectivele mele este să promovez cât mai multe doamne și domnișoare în funcții de răspundere în partid.
Sunt un ferm susținător al egalității de gen și voi continua să fiu un suporter al protejării și promovării drepturilor femeilor. Discriminarea trebuie să dispară din vocabularul unei societăți moderne, deoarece egalitatea dintre femei și bărbați este o condiție de bază într-o țară cu adevărat europeană.
România a făcut numeroase progrese în această privință, dar este nevoie în continuare să eliminăm prejudecățile privind rolurile pe care femeile și bărbații le au în societate”, spune Nicolae Ciucă.
Premierul Nicolae Ciucă anunță noi doamne în funcții de primari, parlamentari și președinți de consilii județene
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 13-05-2022 21:04
Trending

05 noiEntertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

05 noiEntertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

05 noiEconomie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

05 noiEconomie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

05 noiEconomie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

05 noiEntertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

05 noiEconomie
Black Friday la Digi. Oferta la jumătate de preț care va fi tentantă pentru clienții noi și vechi

05 noiEconomie
Schimbare uriașă pentru toți furnizorii de energie. Ce obligație nouă vor avea față de clienți

05 noiEconomie
79 de angajați ING, afectați de restructurări. Banca dă asigurări că-i va ajuta pe lucrători
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



