La începutul ședinței de Guvern, de luni, premierul Nicolae Ciucă a declarat că prin măsurile pe care Executivul le ia în aceste zile se asigură implementarea PNRR.
„Am avut, în această dimineață, o întâlnire cu echipa tehnică a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Este vorba de prezentarea unei analize legate de modul de simplificare a licențierii activității mediului de afaceri. Am putut să avem un dialog cât se poate de concret, de aplicat, pe date și prevederi legislative și de reglementare existente în acest moment și care trebuie să facă obiectul preocupărilor Guvernului, astfel încât să putem să asigurăm o procedură, un mecanism prin care să reușim să fructificăm cu adevărat potențialul de dezvoltare economică al ţării. Practic, avem la îndemână două elemente care sunt fundamentale: este vorba de statutul nostru de membru al Uniunii Europene și oportunitățile de finanțare de care beneficiem în acest moment, oportunități pe care trebuie să le aliniem cu tot ceea ce înseamnă parcursul nostru privind accesul, aderarea la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică. Şi, de asemenea, cel de-al doilea este tocmai această cale de urmat în interiorul OCDE, prin care ne aliniem statelor care cunosc un progres și se bucură de dezvoltare economică.
Cred că este important ca să fim cu toții conștienți de faptul că toate aceste măsuri și decizii în ceea ce privește reformele, care vizează atât aparatul guvernamental, cât și cele care vin să sprijine mediul economic sunt deosebit de importante și au impact pe termen mediu și lung. Făceam referire, în această dimineață, la întâlnirea cu membrii OCDE, la faptul că, o dată implementate aceste măsuri de simplificare a licențierii, aduc pe termen mediu și lung o creștere a Produsului Intern Brut pe cap de locuitor de 4%. Practic, tot ceea ce noi ne-am propus atât prin programul de guvernare, cât și obligațiile care ne revin prin implementarea PNRR și demararea procedurilor de accedere la OCDE sunt complementare și unele fără altele nu pot să asigure îndeplinirea programului de guvernare.
Trebuie să subliniem că și această ședință de guvern pe care o desfășurăm astăzi, practic, vine să completeze toate măsurile și pașii pe care noi i-am asumat, astfel încât să putem să asigurăm implementarea PNRR. Asigurăm, practic, prin hotărârile de guvern de astăzi și cele care vor urma miercuri, transmiterea primei cereri de finanțare în cadrul PNRR. Este vorba de suma de trei miliarde de euro care, alături de suma deja asigurată de 3,7 prin prefinanțare, ne creează premisele ca, până la finele anului, să putem să beneficiem de suma totală de zece miliarde de euro asigurați prin PNRR.
Sunt măsuri care, la nivelul guvernului, vin pe de o parte să sprijine și să asigure cadrul necesar continuării investițiilor, cadrul necesar punerii în valoare a energiei și creativității mediului antreprenorial și, pe de altă parte, asigură această simplificare a procedurilor, astfel încât să nu se mai piardă atât de mult timp în ansamblul acesta de proceduri administrative. Ca atare, în tot ceea ce facem în acest moment ne bazăm demersurile pe cei doi piloni: reformă și investiții. Sunt modalitățile prin care putem să ne asigurăm că vom trece cât mai ușor posibil prin această situație deosebit de complexă și dificilă”, a afirmat Nicolae Ciucă, la începutul ședinței de Guvern.
Premierul Nicolae Ciucă, la începutul ședinței de Guvern: Ne creează premisele ca, până la finele anului, să putem să beneficiem de suma totală de zece miliarde de euro asigurați prin PNRR
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 23-05-2022 18:04
Trending

16 sepEconomie
Românii care primesc bani în plus la pensie de la 1 octombrie 2026. Cine sunt beneficiarii

16 sepPolitica
Averea lui Alexandru Bociu, șeful ANSVSA pe care ciobanii îl vor demis. Salariul pe care îl încasează de la stat

16 sepEconomie
Afacerea lui Mugur Isărescu a înflorit. Guvernatorul BNR a dat lovitura cu vinurile familiei, chiar și pe secetă financiară

09:00Economie
Pensii ca în SUA pentru români. Cum funcționează și ce sume se oferă pentru seniori

16 sepActual
Ce se schimbă pentru șoferii de ridesharing și operatorii de transport alternativ din 18 septembrie. ARR mută totul online

16 sepEconomie
Top 10 orașe din România unde merită să cumperi teren agricol în 2026

16 sepEconomie
Cum îți poți reduce factura la căldură cu 40% iarna aceasta. Sfaturi verificate de experți

16 sepEconomie
Cum obții certificatul energetic gratuit pentru apartament în 2026

08:00Economie
Dispare supraimpozitarea contractelor part-time. Ordinul a venit de la Ilie Bolojan, dar toate partidele susțin proiectul

16 sepEconomie
De ce scade prețul apartamentelor în București în 2026. Explicația brokerilor imobiliari
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



