Klaus Iohannis

sursa foto:  ejpress.org

Președintele Klaus Iohannis vrea restricții mai dure pentru București, în weekend: ‘Vor trebui schimbate orele de deschidere și pentru magazine și pentru mall-uri’

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că măsura de carantinare a Capitalei nu este o soluţie, dar este nevoie să se impună restricţii suplimentare

„Situaţia din Bucureşti, care este complicată. Ştiu că au fost multe discuţii şi cred că pentru Bucureşti este nevoie să se ia măsuri suplimentare, deci restricţii suplimentare. Sper ca cei din comitetul bucureştean să fie înţelepţi şi să înţeleagă acest lucru”, a spus şeful statului.

El a subliniat că trebuie eliminate aglomerările.

„Restricţii, probabil, sunt necesare acolo unde se formează aglomeraţii şi, probabil, este nevoie de a reduce aceste aglomeraţii, în special în weekend. Probabil vor trebui schimbate orele de deschidere şi pentru magazine şi pentru mall-uri. Pe scurt, trebuie eliminate aglomerările şi este în interesul nostru al tuturor. În fond, dacă respectăm restricţiile, noi ajutăm pe cei din prima linie, medicii, personalul medical şi ajutăm pe cei mai puţin norocoşi dintre noi care fac o formă mai gravă de boală”, a spus Iohannis.

Şeful statului a precizat că, în această etapă, carantinarea pentru Bucureşti nu este o soluţie, dar că restricţiile suplimentare sunt necesare.

„Nimeni nu îşi doreşte să ajungem în situaţia de avarie ca să nu mai putem gestiona valul, acest al treilea val. Vedeţi foarte bine, în fiecare zi, din păcate, sunt foarte mulţi care se îmbolnăvesc şi, din păcate, sunt şi foarte mulţi care ajung la Terapie Intensivă. Şi acolo este problema cea mai mare, fiindcă numărul de locuri la Terapie Intensivă este limitat şi s-a creat în ianuarie – februarie impresia că pandemia cumva a trecut, o impresie, din păcate, greşită.

Autorităţile competente nu s-au preocupat să extindă numărul locurilor de Terapie Intensivă pentru pacienţii COVID şi suntem în această situaţie când, practic, în fiecare zi se ajunge la limită. Doar cu restricţii suplimentare, cu respectarea lor putem să facem faţă acestui val trei”, a arătat Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri, alături de premierul Florin Cîţu şi mai mulţi membri ai Guvernului, la prima acţiune din cadrul campaniei de împădurire în zona deşertificată din sudul României, care a avut loc la Dăbuleni în judeţul Dolj, notează agerpres.ro

Citește și:

Marcel Vela, executat pe model Radu Gavriș! (Opinie)

EXCLUSIV Efectul anchetei Bugetul.ro! Vânzătorul de sucuri, propulsat pe filieră PNL, a fost demis de la Apele Române

Lovitură pentru părinți, începând cu luna aprilie! Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR le suspendă ajutorul

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare