sursa foto:  jurnaliștii.ro

Președintele PNL șterge pe jos cu Mihai Tudose! Cum l-a numit

 După ședința Biroului Executiv al PNL, care a avut loc la Parlament, președintele PNL, Victor Orban, a precizat că partidul său solicită Guvernului să elimine din programul de guvernare „aberațiile fiscal-bugetare” și să se prezinte în fața Parlamentului pentru rectificarea acestui program. De asemenea, acesta a vorbit și despre premierul Tudose.

Orban a fost întrebat dacă este de părere că premierul Mihai Tudose conduce singur Guvernul sau are în spate tot un partid.

„Cu cine s-a întâlnit astăzi, așa-zisul premier? S-a dus să ceară voie. A avut vreun cuvânt de spus la modificările introduse în programul de guvernare? Este tot un premier marionetă, ca și premierul anterior. Guvernul nu are autoritate, nu are capacitatea de a putea să guverneze România pentru că este condus în continuare de oameni care nu dețin funcții în acest Guvern, de oameni care vor să controleze tot ce mișcă în cadrul Guvernului”, a afirmat liderul PNL, la Palatul Parlamentului, după ședința Biroului Executiv al liberalilor, potrivit Agerpres.

Vezi și Lagăr de concentrare pe bani publici! Cruzimi fără margini într-un oraș important din România și România riscă sancțiuni usturătoare

Acuzații fără precedent! Pentru cine ar lucra serviciile secrete românești și ce legătură ar avea Iohannis cu asta

Simona Halep dă lovitura! Ce afacere de milioane de euro va pune pe roate campioana

TAGS

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare



Nu uitaţi să daţi „Like”. În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.