PNL şi-a ţinut promisiunea de a susţine şi prin vot în Parlament creşterea pensiilor românilor, a transmis luni, liderul liberal Nicolae Ciucă.
Preşedintele Senatului, liderul lliberal Nicolae Ciucă, salută adoptarea de către Camera Deputaţilor a proiectului legii pensiilor.
„PNL şi-a ţinut promisiunea de a susţine şi prin vot în Parlament creşterea pensiilor românilor. Salut votul pozitiv dat în plenul Camerei Deputaţilor – cu contribuţia parlamentarilor PNL. Traseul acestui act normativ s-a derulat în procedură de urgenţă, pentru ca pensiile mărite să ajungă la oameni cât mai repede posibil.
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu: Proiectul legii pensiilor îşi doreşte să aducă echitate românilor
Ca liberali, vrem ca seniorii României să aibă nivelul de trai pe care îl merită, după o viaţă de muncă. Întotdeauna am susţinut că orice majorare trebuie să se realizeze în perfectă aliniere cu bugetul consolidat al statului, aceasta fiind cheia sustenabilităţii oricărei creşteri a pensiilor. În ultimii patru ani, PNL a majorat punctul de pensie de trei ori – de la 1.265 lei la 1.785 lei”, a scris Ciucă, luni, pe Facebook.
AUR critică proiectul legii pensiilor: Adânceşte inechităţile existente şi nu prevede resursa bugetară
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, luni, proiectul legii pensiilor, elaborat de Guvern, informează AGERPRES