Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, avertiza că, pe sfârșit de an, cotația euro, în raport cu leul, va „exploda”. Luni, BNR a anunțat, printr-un comunicat de presă, că leul a atins cea mai slabă cotație din istorie.
Astfel, potrivit Băncii Naționale, un euro valorează în prezent 4,6495 de lei, majorându-se cu 1,05 bani (0,23%) în comparație cu valoarea din ședința precedentă, de 4,6390 lei pentru un euro.
Cotația record anterioară a fost înregistrată pe data de 3 august 2012, când BNR a anunțat un curs de schimb de 4,6481 de lei pentru un euro.
De asemenea, moneda națională s-a depreciat în fața dolarului american, cursul fiind stabilită de BNR la 3,9913 lei, mai mare cu 1,10 de bani (0,28%), în comparație cu ședința precedentă, când un dolar american valora 3,9803 de lei.
Francul elvețian a fost cotat la 4,0063 de lei, în scădere cu 0,15 bani (-0,03%), comparativ cu valoarea de 4,0078 lei, stabilit în ședința precedentă.
Gramul de aur s-a ieftinit, luni, cu 29,39 de bani (-0,17%), până la 164,1104 lei, de la 164,4043 lei, cât se stabilise vineri, informează Agerpres.
Vezi și Detalii mai puțin știute despre procurorul care l-a „EXECUTAT” pe Dragnea! Colaborarea care va naște sute de controverse
Giganții din retail se dau pe brazdă: Un alt colos a anunțat creșteri salariale, în urma modificărilor fiscale
Previziunea lui Mugur Isărescu s-a adeverit! Anunțul făcut de Banca Națională a României astăzi
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 13-11-2017 18:02
Trending

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

31-10-2026 19:30Economie
Scenariul în care pensiile ar fi mărite de la 1 ianuarie 2027. Cât le-ar aduce în plus indexarea seniorilor

31-10-2026 22:00Economie
Au apărut roboții care fac treburi casnice în locul tău. Cât ar costa un astfel de dispozitiv și cât ar putea crește piața până în 2034

14:30Entertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură
Articole Similare

17 minute în urmăEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

circa 1 oră în urmăEconomie
Cât va costa porcul pentru masa de Crăciun acum, în 2026. Carnea se rezervă din timp, deja se fac comenzi

16:00Economie
Când debutează Neptun Deep, proiectul OMV Petrom și Romgaz. Planul, pe termen lung, ne-ar ajuta să exportăm gaze

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

13:00Economie



