euro

sursa foto:  Facebook

Previziunea unei renumite bănci! Care va fi evoluția EURO și ce COTĂ ISTORICĂ va atinge

O renumită bancă americană vine cu previziune în legătură cu evoluția monedei europene. Morgan Stanley, banca americană de investiții, preconizează că euro va atinge o cotă istorică în 2018.

Potrivit Reuters și Bloomberg, anul viitor, moneda europeană va ajunge să valoreze 1,25 dolari și va avea aceeași paritate cu lira sterlină.

Respingerea mișcărilor populiste care amenințau să destabilizeze Uniunea Europeană va ajuta la aprecierea euro în următorii ani, consideră Andrew Sheets, analist al Morgan Stanley. Conform Agerpres, acesta susține că: „Piețele se vor concentra pe ideea că inima Europei — Franța și Germania — lucrează împreună spre o Uniune Europeană mai puternică, făcând presiuni spre adoptarea unor reforme care nu au mai fost văzute în ultimii ani. Structural, aceste evoluții vor duce la aprecierea euro”.

În 2017, euro s-a apreciat cu 12% față de dolar, pe fondul îmbunătățirii creșterii economice și a diminuării temerilor privind ascensiunea mișcărilor populiste. Mai mult, analiștii Morgan Stanley se așteaptă la noi deprecieri ale lirei sterline, din cauza creșterii slabe a economiei, a inflației ridicate și a sporirii incertitudinilor privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit).

Vezi și Concurența tremură! Telekom România pregătește o mutare bombă

Absolvent de Stanford și Harvard critică aspru noua măsură PSD: „Proiectul pedepsește toți antreprenorii din cauza câtorva hoți!”

EXCLUSIV: Alexander Adamescu subminează suveranitatea României

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare