Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) și Ambasada Indiei în România au organizat în Aula Carol I din sediul nostru istoric evenimentul „Prezentare și degustare de vinuri indiene”, la care au participat oameni de afaceri români, precum și specialiști în vinuri.
Sesiunea oficială, deschisă de președintele CCIB, dr. ing. Costică T. Mustață, a fost onorată de prezența Excelenței Sale Thanglura Darlong, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Indiei, cu reședința în România, acreditat în țara noastră, în Republica Moldova și Albania, a secretarului II al Ambasadei, însărcinat cu afaceri economice și comerciale, Anup Demta, și a secretarului general al CCIB, prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu.
„Deși România este o mare producătoare și exportatoare de vin, susținem diversificarea ofertei disponibile pe piața internă și credem că pe lângă vinurile franțuzești, spaniole, italiene, sau din țări mai îndepărtate, cum ar fi: Chile, Argentina, Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, vinurile indiene pot pătrunde pe piața noastră, dacă îi vor convinge pe consumatorii români prin calitate”, a declarat cu acest prilej dr. ing. Costică T. Mustață, care a vorbit și despre relațiile bune de colaborare stabilite între România și India.
Acest aspect a fost subliniat și de Excelența Sa Thanglura Darlong, care a punctat, de asemenea, preocupările Camerei bucureștene în ceea ce privește dezvoltarea cooperării economice și comerciale dintre cele două țări. În context, a subliniat implicarea CCIB în organizarea programului profesional al misiunii economice indiene care l-a însoțit în România pe vicepreședintele Indiei, Excelența Sa Venkaiah Naidu, dar și proiectele propuse de conducerea Camerei, inclusiv acela de a organiza un eveniment dedicat prezentării ofertei indiene. „Vinurile românești sunt deja prezente pe piața Indiei și sperăm ca și vinurile indiene să se bucure de recunoașterea consumatorilor din frumoasa dumneavoastră țară”, a declarat șeful misiunii dipomatice indiene în finalul alocuțiunii sale.
Participanții au avut oportunitatea de a afla de la dna. Hajnalka Szabo, specialist în vinuri, reprezentant al producătorului indian pe piața Ungariei, detalii privind modul de obținere al vinurilor prezentate, dar și elementele care le diferențiază pe piață și care au stat la baza obținerii a numeroase premii în India, dar și pe plan internațional. În partea finală a evenimentului, participanții au degustat câteva sortimente dintre vinurile prezentate (alb, rose si roșu), comercializate atât pe piața europeană, cât și pe continentul nord-american
Prezentare de vinuri indiene la Palatul CCIB
Autor: Constantin Stoica, redactor
Publicat: 20-11-2019 14:50
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



