Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, președintele al PNL București, lansează un avertisment serios pentru șoferii din sector.
Ciucu îi atenționează să nu le expire ITP-ul sau asigurarea la mașină, pentru că, odată cu ele, vor pierde și locul de parcare de reședință.
"⚠️Atenție să nu vă expire Inspecția Tehnică Periodică (ITP) sau asigurarea la mașină!
Odată cu ele, pierdeți și locul de parcare de reședință.
?În baza unor protocoale încheiate în iunie, cu Registrul Auto Român (RAR) și
Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România, Administrația Comercială Sector6 (ACS6) și-a interconectat baza de date cu cele două instituții.
Astfel că pentru orice autoturism care nu mai are ITP și/sau RCA se pierde locul de parcare, conform obligației asumate de către șoferul care a semnat contractul de închiriere cu ACS6.
? Până acum, în urma verificărilor, au fost emise 1.700 de somații, pentru cei care, deși dețineau un loc de parcare în Sectorul 6, ITP-ul nu mai era valabil.
Timpul avut la dispoziție pentru reînnoirea documentelor, obligatorii pentru circulația pe drumurile publice, este de 15 zile.
323 nu au respectat termenul, astfel că le-au fost reziliate contractele.
Domeniul public nu este depozit de mașini! Șoferii care folosesc mașinile au prioritate în a ocupa unul din spațiile marcate", spune Ciprian Ciucu.
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu: Dacă vă expiră ITP-ul sau asigurarea, odată cu ele, pierdeți și locul de parcare
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



