Preşedintele Vladimir Putin le oferă rușilor o creştere a pensiei şi a prestaţiilor sociale minime, în vederea unei amortizări a scăderii veniturilor din cauza inflației, scrie news.ro
”Propun o creştere cu 10% a pensiilor în cazul pensionarilor care nu (mai) muncesc începând de la 1 iunie anul acesta”, anunţă liderul de la Kremlin într-o reuniune a Consuliului de Stat.
Putin consideră că, prin indexarea efectuată de la înceăutul anului, creşterea pensiilor ”este mai mare decât nivelul inflaţiei”.
Inflaţia a tins în aprilie 17,8% - un ”record” în ultimii 20 de ani.
Liderul de la Kremlin dă asigurări că, ”potrivit experţilor, creşterea inflaţiei a scăzut (...), iar până la sfârşitul lui 2022 ea nu va depăşi 15%”.
El promite, de asemenea, o creştere a prestaţiilor sociale minime - începând din iunie.
Astfel, salariul minim urmează să crească cu 10%, la 15.279 de ruble (240 de euro la nivelul actual), iar alocaţiile familiale - şi anume destinate soţiilor militarilor - urmează să crească, scrie news.ro
Putin dorește să le 'închidă' gura rușilor față de sancțiunile Occidentului! Crește cu 10% pensiile și salariul minim
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

19:00Entertainment
Romina Gingașu l-a șters pe Piero Ferrari de pe profilul ei online. „Eu însămi scriu povestea vieții mele”

12:30Sport
Mitică Dragomir strâmbă din nas când intră pensia. Fostul șef FRF primește o sumă mult mai mică decât alți seniori care au avut locuri de muncă banale

21:00Social
Fără apă în București, între 23 și 25 septembrie. Zonele vizate, în aproape toate sectoarele vor fi probleme

14:30Social
Când se dă drumul la căldură în București și în marile orașe, pentru cei care stau la bloc. Regula pe care o aplică firmele responsabile de oferirea serviciului

18:30Social
Gata, încep ninsorile în România. Unde vor apărea primii fulgi, din data de 21 septembrie 2026

12:00Social
Nu se mai trece la ora de iarnă? Situația pentru România, după ce tot mai multe țări s-au săturat să dea ceasurile înainte și înapoi

19:30Entertainment
Românul mai înjurat decât Nicolae Ceaușescu în comunism. Era mare vedetă TV, dar puțini își mai aduc aminte de el

11:30Social
Amenda de 1.000 de lei pe care o pot lua șoferii pentru frâna de mână. Este în Codul Rutier 2026, dar puțini știu regula

06:30Horoscop
Horoscop financiar 20 septembrie: Zodiile cu noroc la bani

10:00Social
Mai apucăm pensia? Câți români ajung să se bucure de banii pentru care plătesc taxe o viață întreagă, de fapt, și pentru câtă vreme
Articole Similare

22:30Externe
Cel mai mare atac care a avut loc vreodată în Moscova. Rusia, lovită din plin de drone chiar în ultima zi de scrutin

13:00Externe
Vladimir Putin ar vrea să-și refacă relația cu Europa. Legăturile dintre Rusia și bătrânul continent au fost afectate de conflictul cu Ucraina

08:30Externe
SUA, noi sancțiuni pentru Rusia. Nu doar UE taxează faptul că Putin continuă, de 5 ani, conflictul militar din Ucraina

19 sepExterne
Tensiunile din Orientul Mijlociu escaladează. Ce riscuri de securitate și economice vizează România

19 sepExterne



