Fostul primar de Constanța, Radu Mazăre şi fratele său, fostul parlamentar Alexandru Mazăre, au primit acceptul din partea penintenciarelor unde sunt încarceraţi, pentru a participa la înmormântarea mamei lor. La sfârşitul săptămânii trecute, Radu Mazăre şi Alexandru Mazăre au depus câte o cerere la penitenciarele unde sunt încarceraţi pentru a fi lăsaţi să îşi conducă mama pe ultimul drum. Cererile lor au fost admise luni dimineaţa, transmite news.ro
O apropiată a familiei Mazăre, a confirmat pentru News.ro, că cei doi fraţi vor fi prezenţi, luni, la înmormântarea mamei, după ce au fost aprobate cererile lor în acest sens, depuse la penitenciarele unde îşi ispăşesc pedepsele.
Ceremonia de înmormântare a Gabrielei Mazare va începe, luni, în jurul orei 13.00. Slujba religioasă va avea loc la biserica din Mamaia Sat, iar Gabriela Mazăre va fi înmormântată la cimitirul din zonă.
Gabriela Mazăre a murit, joi, în urma unor probleme cardiace. Decesul său s-a produs la trei zile după ce Alexandru Mazăre a primit o condamnare definitivă de trei de ani de închisoare.
Gabriela Mazăre a avut trei copii: pe Radu, fostul primar al Constanţei, pe Alexandru, fost parlamentar de Constanţa şi pe Mihai, care nu a deţinut funcţii publice.
Radu Mazăre ispăşeşte în prezent o pedeapsă de nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor din Mamaia.
Alexandru Mazăre a fost încarcerat săptămâna trecută, după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare în dosarul campusului social “Henri Coandă”, conform news.ro
Radu şi Alexandru Mazăre au ieșit din închisoare! Aceștia au primit acceptul din partea penintenciarelor unde sunt încarceraţi pentru a participa la înmormântarea mamei lor
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

circa 1 oră în urmăEntertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



