sursa foto:  facebook

Raluca Turcan, ieșire triumfală: ‘La nivel național, într-o singură săptămână casele teritoriale au reușit evaluarea a 89 900 de dosare’

 Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a transmis pe pagina sa de Facebook că 89.900 dosare de pensie au fost reevaluate în vederea recalculării drepturilor beneficiarilor.

✅ ”Casa Județeană de Pensii de la Botoșani a demarat procesul de evaluare a dosarelor de pensii, 1 800 din cele 86 000 de dosare fiind deja evaluate, în acest moment, cu resursele existente.
➡️ La nivel național, într-o singură săptămână casele teritoriale au reușit evaluarea a 89 900 de dosare, fără ca această procedură să afecteze activitatea curentă și recuperarea restanțelor la calculare sau recalculare. Astfel, în acest moment mai sunt doar 100 de dosare restante pentru pensiile naționale și 3 000 pentru pensiile internaționale, la casele de pensii din toată țara.
✅ La AJPIS Botoșani am avut bucuria să descopăr un exemplu despre cum se poate face digitalizare la nivel european într-o instituție din România. Este un obiectiv important al mandatului meu să reușim ca toate instituțiile din subordinea ministerului să ajungă la acest nivel de digitalizare, mai ales în contextul în care fondurile europene din PNRR susțin astfel de investiții.
➡️ Am realizat împreună cu reprezentanții AJPIS și AJOFM Botoșani o analiză a campaniei destinate persoanelor vulnerabile. O prima constatare: numărul persoanelor vulnerabile incluse în fiecare categorie – adulți, persoane peste 65 de ani și copii – este în județul Botoșani cu 10 până la 20% mai mare decât media pe țară. Este o zonă în care o intervenție țintită pentru a proteja aceste categorii de persoane este cu atât mai urgentă. De aceea, pe partea de asistență socială, avem în vedere pachete de măsuri integrate care să se adreseze atât persoanelor vârstnice, cât și familiilor cu mulți copii și familiilor monoparentale.
✅ În ceea ce privește sprijinul pentru integrarea pe piața muncii a persoanelor vulnerabile apte de muncă, avem în vedere următoarele măsuri:
➡️ Dezvoltarea programelor de tip ”a doua șansă” care să ofere acces la educație și apoi șanse de încadrare pe piața muncii. 10% dintre beneficiarii de ajutor sociale sunt persoane cu patru clase, iar 30% au absolvit mai puțin de opt clase;
➡️ Programe de formare adaptate cerințelor de pe piața muncii, care să le permită persoanelor din mediile vulnerabile să obțină o calificare și un loc de muncă;
➡️ Sprijin pentru dezvoltarea învățământului profesional – dual și granturi acordate mediului de afaceri pentru a-și derula propriile programe de formare, în funcție de nevoile de calificare pe care le au.
✅ De asemenea, vom finaliza în scurt timp un act normativ prin care să stimulăm angajarea celor care se află într-un sistem de dependență față de stat, astfel încât să creștem gradul de ocupare și să sprijinim totodată aceste persoane să aibă un nivel de viață mai bun prin șansa unui loc de muncă.
✅ Nu în ultimul rând, am discutat la Inspecția Muncii despre situația celor 9 000 muncitorilor sezonieri din Botoșani care lucrează peste hotare, un număr peste media pe țară. Campania pe care o demarăm prin Inspecția Muncii va veni în sprijinul acestora prin informații complete despre condițiile de muncă și de asistență socială din țările de destinație, precum și despre instituțiile de intermediere de forță de muncă existente, astfel încât drepturile acestor lucrători să fie protejate. Vom dezvolta, în cadrul inspectoratelor teritoriale, servicii de consiliere pentru mediul economic care vor funcționa în paralel cu cele de control, pentru a reduce astfel situațiile de nerespectare a legii”, a scris Raluca Turcan pe Facebook 

Citește și:

‘Blonda lui Boc’, ‘furată’ de Bode, a rupt norma! Peste 10.000 de euro pe lună, pentru secretara MAI!

Scandalos! Sporuri uriașe pentru angajații de la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Cum s-a permis acest lucru

EXCLUSIV Dedesubturile schimbării radicale făcute în Ministerul de Interne! Dumitru Coarnă: ‘Bode a majorat schema să-i facă loc Irinei Alexe’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare