Rares Bogdan

sursa foto:  digi24.ro

Rareș Bogdan a răbufnit: ‘Ticăloși până la capăt!’

După ce judecătorii Curții Constituționale a României au decis că Legea privind impozitarea pensiilor speciale cu 85% este neconstituțională, Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, a răbufnit.

Rareș Bogdan îi numește pe judecători CCR, pe pagina de socializare, „ticăloși”.

Ticăloși pana la capăt!”, a fost mesajul postat de Rareș Bogdan, la scurt timp de la decizia CCR.

Vezi și Ce pensii au judecătorii CCR care au decis să nu se impoziteze pensiile speciale: Sume amețitoare!

Decizia CCR:

În ziua de 15 decembrie 2020, Curtea Constituțională, în cadrul controlului anterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate (după conexarea celor două sesizări cu acelaşi obiect, formulate de Avocatul Poporului şi respectiv, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) şi a constatat că este neconstituţională, în ansamblul său, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal.

Decizia este definitivă şi general obligatorie.

Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Curtea Constituţională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va redacta într-un termen scurt și se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”.

Potrivit Legii respinse de CCR, „pensiile cu valoare de până la 2.000 de lei inclusiv nu se impozitează, cele cuprinse între 2.000 şi 7.000 se impozitează cu 10%, iar pensiile cu o valoare de peste 7.001 lei se impozitează cu 85%, pentru ceea ce depăşeşte suma de 7.001 lei”.

Vezi și

Document. Mutări la vârful Ministerului de Interne, în ianuarie 2021! Vor fi puși șefi plini la ‘Doi și-un sfert’ și DGA

Super veste pentru toți angajații acestei companii! Vor avea parte de o primă de Crăciun de 500 de euro

Blocajul din negocierile dintre PNL, USR-PLUS și UDMR ar putea lovi în toți șoferii! Din ianuarie 2021, amenzile ar putea crește semnificativ

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare