sursa foto:  captură youtube

Răsturnare de situație în privința crimei de la Mediaș! Se face lumină în scandalul momentului

Lovitură de teatru în privința crimei de la Mediaș! Administrația Națională a Penitenciarelor a făcut o serie de precizări care aruncă-n aer ceea ce se știa până în prezent.

Potrivit ANP, chiar dacă Rusu Marian, cel care i-a aplicat 11 lovituri de cuțit victimei, nu beneficia de Legea recursului compensatoriu, acesta tot ar fi putut fi eliberat mai devreme, dat fiind că ar fi dobândit vocația de a fi analizat în comisia pentru liberare condiționată, la o dată anterioară, respectiv în luna martie 2018.

„În vederea informării corecte a opiniei publice, cu privire la beneficiile compensatorii aplicate unei foste persoane private de libertate asupra căreia există indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni în perioada postdetenție (eveniment Mediaș), Administrația Națională a Penitenciarelor face următoarele precizări:

Vezi și EXCLUSIV Dedesubturile crimei de la Mediaș! Răfuială între ‘pui de interlopi’

În conformitate cu prevederile Noului Cod penal (art. 99-106), Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (art. 95-97), precum și a completărilor aduse de Legea nr. 169/2017, liberarea condiționată presupune îndeplinirea cumulativă a unor condiții, după cum urmează:

1.Îndeplinirea unei părți (fracții obligatorii) de executat din pedeapsa privativă de libertate stabilită prin hotărârea de condamnare;
2.Conduita corespunzătoare pe durata executării pedepsei (concretizată, în cazul pedepsei închisorii, prin condiția executării pedepsei în regim semideschis sau deschis);
3.Îndeplinirea integrală a obligațiilor civile stabilite de instanță prin hotărârea de condamnare (cu excepția cazurilor în care se dovedește ca persoana condamnată nu a avut nicio posibilitate de a le îndeplini);
4.Convingerea instanței ca persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra in societate.

Observăm, astfel, că instanța de judecată competentă trebuie să facă verificarea îndeplinirii cumulative, în ordinea în care sunt prevăzute, a criteriilor stabilite de art. 99, respectiv 100 alin. (1) lit. (a)-(c) NCP.

Raportat la posibilitatea alocării de beneficii compensatorii potrivit Legii 169/2017, deşi legea a creat acest beneficiu, executarea fracţiei legale nu presupune, însă, operarea de drept a liberării condiţionate.

În acest context, cu referire punctuală la speța supusă atenției publice, menționăm următoarele:
Persoana în cauză, condamnată definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 13 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de Tentativă la Omor deosebit de grav, a fost propusă pentru liberare condiționată la data de 03.05.2018, iar instanța de judecată, în considerarea îndeplinirii cumulative a criteriilor prevăzute de cadrul legal, a dispus punerea în libertate, la data de 22.05.2018.

Facem precizarea că, în eventualitatea în care Legea nr. 169/2017 nu ar fi produs efecte, persoana în cauză ar fi dobândit vocația de a fi analizată în comisia pentru liberare condiționată, la o dată anterioară, respectiv în luna martie 2018”, anunță ANP.

Vezi și

Bomba a fost aruncată! Ce se va întâmpla cu pensiile

SURSE Decizia pe care o așteaptă toți românii: Ce va face Guvernul Dăncilă săptămâna viitoare

EXCLUSIV Lovitură devastatoare pentru Klaus Iohannis, în războiul cu Olguța Vasilescu! Scenariul care îl ‘dărâmă’ pe șeful statului

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare