Jurnalist de investigații și fondator al publicației ”Lumea Justiției”, Răzvan Savaliuc a comentat pe tema noii crize provocate de coronavirus.
„Mă număr printre cei care, fără a nega că noul virus produce decese, cred cu tărie că fenomenul Covid 19 este irațional de exacerbat, și va avea că efect final accentuarea prăpastiei dintre statele bogate și cele mai sărace.
(…) La ora la care scriu acest material de opinie s-a anunțat al 7-lea mort în România ‘infectat cu coronavirus’. Infectat, nu neapărat ucis de conoravirus… o mică mare diferența pe care sunt convins că nici medicii nu o pot delimita. Dar atenție, toți cei șapte morți de până acum au peste 60 ani și sufereau de boli în stadii terminale ori extrem de grave. La fel că în Italia, unde populația este foarte îmbătrânita (40% au peste 60 ani) și unde, cu excepția unui procent foarte redus de cazuri, toți cei care au murit (circa 90%) aveau peste 60 ani și sufereau de alte boli foarte grave. Media celor morți în Italia e undeva peste 80 ani…
La ora la care scriu în întreagă lume s-au înregistrat peste 16.000 de decese asociate coronavirusului (în ultimele 6 luni) deși președintele Organizației Mondiale a Sănătății a anunțat la începutul acestui an, și nu odată, că numai în Europa mor anual circa 60.000 oameni de gripă comună, cifra comparativă cu cea din Statele Unite ale Americii.
Deși în întreagă lume mor anual sute de mii de oameni de gripă comună (peste 100.000 numai în primele 3 luni ale lui 2020) atenție, niciodată nu s-a pus problema să se blocheze viață economică prin vreo țară.
Toate aceste cifre nu le-am inventat eu, le veți găși pe statisticile oficiale mondiale (https://www.worldometers.info) unde puteți găși multe informații extrem de interesante despre câți mor zilnic pe glob. Dacă va interesează…
Comparați cifrele: 16.000 morți de coronavirus în 6 luni (peste 90% au avut peste 60 ani și erau suferinzi de alte boli foarte grave) și câteva sute de mii morți de gripă comună… Observați vreo diferența? Va mai întreb odată: observați vreo diferența? Repet întrebarea pentru că în lumea de azi mulți proști nu pot să înțeleagă nici măcar ceea ce citesc din surse oficiale, pentru că ei știu deja ‘adevărul’ de pe Facebook, de la prieteni sau din alte bălării.
Ați auzit până acum de vreo vânzoleala națională/ mondială cu izolete și restricții impuse populației prin lege pe gripă comună? Gripă comună (sezonieră) provoacă în România circa 200 de morți anual? (aici chiar stăm foarte bine față de alte state). Cred că românii sunt mai imuni pentru că jumătate din populație e rurală, încă mai trăiește cu WC în fundul curții, cu câini, găini, porci, vaci, cai, oi și e mai imunizată decât populațiile care trăiesc numai în săpun și parfumuri.
(…) Conform datelor de până acum, coronavirusul nu ucide (cu foarte mici excepții) decât bătrâni cu patologii severe cronice. Adică cu sănătatea în pioneze.
Însă lumea a luat-o razna. Peste tot e panică generală, se impun carantine care nu s-au impus la alte tipuri de viruși și gripe mult mai feroce și, cel mai grav, stări de urgență, paralizarea activităților cotidiene, cu efectul prăbușirii burselor, valutelor și economiei de piață.
Sincer să fiu nu înțeleg o chestie: dacă tot va fi să ne imbolnavim cu toții, de ce naiba oprim lumea?
Mergem până la absurd și presupunem că virusul Covid 19 va produce tot atâtea victime că și gripă comună – de care oricum nu i-a păsat nimănui dintre cei care azi se dau de ceasul morți că, aoleu, muică, murim, ce ne facem?!?!?!
Dar chiar așa, ce ne facem, ajungem să murim de foame?
Ajungem să nu mai existe o afacere în picioare pentru că lumea s-a isterizat că un procent infim din populație va muri? Cumva există vreo lege care garantează viață veșnică? Dar oare nu mor zilnic mii de oameni, în fiecare țară de diverse afecțiuni? De accidente etc…”, a scris Savaliuc, potrivit aktual24.ro.
Răzvan Savaliuc: Cred că românii sunt mai imuni pentru că jumătate din populație e rurală, încă mai trăiește cu WC în fundul curții, cu câini, găini, porci, vaci, cai, oi și e mai imunizată decât populațiile care trăiesc numai în săpun și parfumuri!
Trending

19 sepActual
Escrocheria care pare a fi de la ASF și Poliție. O femeie aproape a pierdut 100.000 de lei, cum acționează infractorii

12:30Sport
Mitică Dragomir strâmbă din nas când intră pensia. Fostul șef FRF primește o sumă mult mai mică decât alți seniori care au avut locuri de muncă banale

19:00Entertainment
Romina Gingașu l-a șters pe Piero Ferrari de pe profilul ei online. „Eu însămi scriu povestea vieții mele”

14:30Social
Când se dă drumul la căldură în București și în marile orașe, pentru cei care stau la bloc. Regula pe care o aplică firmele responsabile de oferirea serviciului

18:30Social
Gata, încep ninsorile în România. Unde vor apărea primii fulgi, din data de 21 septembrie 2026

circa 2 ore în urmăSocial
Fără apă în București, între 23 și 25 septembrie. Zonele vizate, în aproape toate sectoarele vor fi probleme

12:00Social
Nu se mai trece la ora de iarnă? Situația pentru România, după ce tot mai multe țări s-au săturat să dea ceasurile înainte și înapoi

19 sepEconomie
Mai bine de 1.000 de companii de stat pot dispărea. Există și varianta restructurării, care ar duce la valuri de concedieri

11:30Social
Amenda de 1.000 de lei pe care o pot lua șoferii pentru frâna de mână. Este în Codul Rutier 2026, dar puțini știu regula

06:30Horoscop
Horoscop financiar 20 septembrie: Zodiile cu noroc la bani
Articole Similare

06:30Horoscop
Horoscop financiar 20 septembrie: Zodiile cu noroc la bani

19 sepActual
Escrocheria care pare a fi de la ASF și Poliție. O femeie aproape a pierdut 100.000 de lei, cum acționează infractorii

19 sepEconomie
Programul Noua Casă 2026. Cât mai costă un apartament cu credit garantat de stat și cine mai are acces

19 sepEconomie
Șomaj tehnic sau concedieri în industria auto românească. Ce riscă angajații pe fondul noilor reguli UE

19 sepExterne



