După ce premierul Mihai Tudose a anunțat modificarea pensiilor militare, ale instituțiilor militarizate, ale MAI, MApN, SRI, SIE și STS, un scandal de proporții, creat în jurul acestei decizii, a scos la iveală lucruri șocante, pe care chiar liderul PSD, Liviu Dragnea, le consideră o lipsă de onoare. Acesta a declarat că înțelege dorința anagajaților de a avea mulți bani, dar i se pare aberant să ieși la pensie la 40 de ani.
Mai aberant este faptul că mulți dintre cei care și-au depus cererile de pensionare sunt reangajați, astfel, aceștia câștigă dublu pentru același efort depus și sunt plătiți din banii românilor care plătesc taxe și impozite.
Acesta este cazul mai multor angajați din Ministerul Afacerilor de Interne. Revoltător este faptul că deși Guvernul Tudose a hotărât ca pensiile să nu se mai indexeze decât cu rata inflației, a permis unor înalţi funcţionari din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) să pună mâna pe pensii grase şi, în acelaşi timp, să rămână în continuare pe posturi, fiind remuneraţi cu salarii la fel de grase. Este vorba de 30 de ofiţeri superiori în rezervă, susţin sindicatele din Poliţie.
Dumitru Coarnă, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), a explicat, pentru ”Adevărul”, cum a fost posibil aşa ceva. ”Sunt vreo 30 de persoane din MAI care s-au pensionat cu încălcarea legii. Adică, nu sub efectul Legii pensiilor militare 225/2005, ci prin efectul Legii 360/2002 privind Statutul poliţistului. Fostul ministru Petre Tobă a modificat, prin Ordonanţă, un articol care a permis pensionarea pe «alte motive». Aşa au ajuns să se pensioneze la 39 de ani sau la 40”, spune Dumitru Coarnă.
Vezi și La ce minister este secretar de stat pensionarul de 43 de ani care încasează lunar circa 5.000 de euro
Printre cei privilegiații MAI se regăsesc:
-Comisarul-şef Alina Popescu, pe care ministrul de Interne Carmen Dan a transferat-o în aparatul central al MAI, de la Slatina, unde a fost şefa Serviciului Cabinet din cadrul IPJ Olt. În calitate de consilier al ministrului, Alinei Popescu aproape i-a fost dublat salariul. După fix 6 luni, comisarul-şef a ales să se pensioneze. Aşa se face că la 44 de ani, fosta poliţistă a ajuns să încaseze o pensie de zeci de mii de lei. La scurt timp însă, aceasta a fost reîncadrată fix pe aceeaşi funcţie de consilier al ministrului, primind şi un salariu consistent.
Pentru această situație, MAI are și o explicație. „Alina Popescu a fost eliberată din funcţie şi pusă la dispoziţie în luna iunie 2017, ca urmare a încetării mandatului demnitarului – odată cu schimbarea Guvernului Grindeanu. La acel moment, aceasta a optat pentru a ieşi la pensie, în condiţiile art. 69 alin. 1, lit. j din Statutul poliţistului, vârsta acesteia fiind de 44 ani şi 7 luni. Ulterior, în luna iulie, după numirea noului Guvern, persoana a fost încadrată în funcţia de consilier al ministrului, ca personal contractual, în condiţiile Ordonanţei 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administraţia publică centrală”.
Vezi și Mutare hotărâtoare a Băncii Transilvania, de la 1 august! Toți clienții băncii trebuie să afle
Comisarul-şef Lucian Călin Roşan(41) se regăsește și el pe această listă a privilegiaților. Acesta a fost numit secretar general al MAI, la propunerea ministrului Petre Tobă. În această calitate, Roşan a primit o leafă de aproape 116.000 de lei. În urmă cu o lună, acesta a trecut în rezervă, cu o pensie de peste 10.000 de lei.
Cornel Gabriel Ciocoiu era director general al Direcţiei Generale Management Operaţional din MAI, funcţie pe care o deţinea din 2015. În această calitate, Ciocoiu încasa lunar un venit de circa 14.000 de lei (salariu, normă de hrană, bani de echipament, primă de vacanţă). El a trecut apoi în rezervă, cu grad de general, ajungând, la 45 de ani, să primească o pensie de peste 13.000 lei. Ulterior,”pensionarul” a fost numit secretar de stat în Ministerul de Interne, funcţie plătită cu cel puţin 10.000 de lei lunar.
Vezi și Scandalul pensiilor speciale scoate la iveală lucruri șocante! Ce angajat al MAI s-a pensionat la 42 de ani și are o pensie de 130 de milioane
În aceeaşi situaţie se află şi Cătălin Breazu, fost director general adjunct în MAI, Direcţia Generală de Management Resurse Umane. Potrivit declaraţiei sale de avere, Breazu a avut o soldă lunară de circa 14.500 de lei. La sfârşitul anului trecut, Breazu a trecut în rezervă, dar a fost reangajat imediat în calitate de consilier la cabinetul secretarului de stat. La trei luni de la trecerea în rezervă, în declaraţia de avere dată la 27 ianuarie 2017, Cătălin Breazu a menţionat că a încasat, în total, din pensie, 30.750 de lei.
Irina Alexe are numai 42 de ani şi este şi ea pensionară MAI. În septembrie anul trecut, chestorul Irina Alexe a fost numită secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii de către premierul Dacian Cioloş, la propunerea oficială a ministrului Dragoş Tudorache. După doar trei luni, în decembrie 2016, Alexe a ales să treacă în rezervă şi să încaseze o pensie uriaşă. În ultimul an de activitate ca poliţist activ Irinia Alexe a încasat o leafă lunară de peste 10.100 de lei, potrivit declaraţiei sale de avere.
Revoltător! Cine sunt privilegiații din Ministerul de Interne și ce pensii uriașe au
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

13:00Economie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

12:00Economie
Datoria publică a României, destul de modestă. Suntem la coada clasamentului, SUA este pe primul loc

11:00Economie



