România este un partener şi aliat valoros pentru Statele Unite ale Americii (SUA), iar colaborarea excelentă de care ne bucurăm în plan politic şi diplomatic se reflectă în creşterea investiţiilor americane în România, a declarat ambasadorul SUA, Hans Klemm, în cadrul unui eveniment organizat joi de AmCham România privind priorităţile şi oportunităţile oferite de Parteneriatul Strategic România-SUA.
"România este un partener şi aliat valoros pentru Statele Unite şi colaborarea excelentă de care ne bucurăm în plan politic şi diplomatic se reflectă în creşterea investiţiilor americane în România. O prezenţă şi mai mare a companiilor americane în România este întotdeauna binevenită, şi, în acest sens, misiunea noastră, alături de parteneri precum AmCham, continuă să promoveze nevoia unui climat de afaceri stabil şi predictibil", a declarat ambasadorul SUA, Hans Klemm.
Atât ambasadorul SUA la Bucureşti cât şi ambasadorul României la Washington, George Maior, au evidenţiat colaborarea solidă dintre cele două state în domeniul apărării precum şi oportunităţile de consolidare a relaţiilor economice pentru care Parteneriatul Strategic reprezintă un cadru favorabil.
"O agendă ambiţioasă pentru relaţiile bilaterale în plan economic a fost una prin priorităţile mandatelor noastre ca ambasadori, şi în continuare este nevoie de eforturi susţinute de promovare a oportunităţilor de investiţii pe care Romania le oferă. Astfel de iniţiative, deopotrivă publice şi private, trebuie să includă pe de o parte o mai bună comunicare cu investitorii americani, şi pe de altă parte, instrumente de facilitare a unui acces direct al antreprenorilor români pe piaţa americană", a subliniat ambasadorul României în SUA, George Maior.
Şefii celor două misiuni diplomatice au reafirmat angajamentul reciproc pe care SUA şi România îl demonstrează prin acţiuni ce susţin obiectivele agendei şi colaborării transatlantice.
AmCham Romania, împreună cu organizaţiile partenere din cadrul reţelei AmChams in Europe promoveză dezvoltarea relaţiilor economice transatlantice şi susţine eforturile României de a avea o contribuţie mai ridicată în dinamica schimburilor economice dintre cele mai importante blocuri comerciale la nivel global.
Camera de Comerţ Americană în România (AmCham Romania) este de 25 de ani între cele mai reprezentative asociaţii ale comunităţii de afaceri din România, fiind recunoscută drept un promotor al dialogului public-privat pe teme ce privesc mediul de afaceri, politicile publice cu impact asupra economiei, competitivitatea Romaniei sau dinamica relaţiilor comerciale între SUA şi România.
Misiunea AmCham România este de a oferi membrilor săi o platformă profesionistă de interacţiune, colaborare, schimb de bune practici şi promovare în scopul dezvoltării afacerilor şi legăturilor comerciale, precum şi de a reprezenta priorităţile companiilor afiliate, pe subiecte de interes comun, în relaţia cu autorităţile române.
În prezent, cele peste 430 de companii americane, multinaţionale şi româneşti membre ale comunităţii AmCham România, fac posibilă implicarea AmCham în promovarea priorităţilor economice pentru multe domenii de activitate, prin grupuri de lucru specializate.
Vezi și
EXCLUSIV! PNL reacționează, după dezvăluirile făcute de Victor Ciutacu! Ce spune despre Ilie Gâzea, bătrânul decedat după protestul #Rezist Diaspora
Dezvăluire explozivă! Primul ministru care ar putea zbura din Guvernul Dăncilă – Jocuri de culise halucinante
EXCLUSIV! Nereguli grave, depistate la cel mai cunoscut festival din România! Ce important om politic le-ar fi dat „avizul” comercianților ilegali
România-aliatul perfect al SUA. Cum ajută această alianță economia românească
Trending

06 noiSocial
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

06 noiSocial
Moșii de Toamnă, tradiții și superstiții. Ce e bine să dai de pomană pe 7 noiembrie 2026

06 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile

12:00Social
Cel mai amărât județ din România nu mai este Vaslui. Cine i-a luat locul pe care nimeni nu l-ar dori vreodată

06 noiSocial
Moș Nicolae aduce zăpadă în ghete? Ce arată estimările ANM pentru începutul lui decembrie 2026

06 noiSocial
Investiție de peste 1,4 miliarde de lei în transportul public bucureștean. Vor fi cumpărate noi tramvaie

06 noiEconomie
Programul Prima Baterie prin care poți lua până la 15.000 de lei de la stat. Cum trebuie să procedezi

11:00Economie
Chinezii deschid o nouă fabrică lângă București. Au dat startul angajărilor, ce posturi sunt disponibile

06 noiEconomie
Impozitul minim pe cifra de afaceri ar urma să fie eliminat de la 1 ianuarie 2027. Anunțul oficial a venit de la Luca Niculescu

06 noiEconomie
Efectul devastator al alegerilor din SUA asupra burselor. Investitorii din Big Tech, cei mai afectați
Articole Similare

14:30Externe
Kremlinul contrazice spusele lui Donald Trump despre pace. Președintele SUA s-a întâlnit recent cu emisarul lui Vladimir Putin

14:00Externe
Donald Trump acuză că alegerile din SUA pentru congres au fost fraudate. Partidul Democrat le-a câștigat detașat

06 noiExterne
Maia Sandu reia discuția Marii Uniri. România și Republica Moldova, un întreg despărțit de o graniță

06 noiExterne
Donald Trump, noi dezvăluiri despre marea pace dintre Rusia și Ucraina. Președintele SUA susține că un acord este aproape

06 noiExterne



