rate banci

Romanii care intampina dificultati cu ratele pentru credite pot solicita amanarea platii acestora cu pana la 9 luni. Aceasta ar putea fi o solutie pentru persoanele care au de suferit din cauza cresterii ROBOR-ului si a inflatiei de doua cifre

Coalitia de guvernare a Romaniei a decis ca incepand cu 1 iulie 2022 romanii care au credite vor avea posibilitatea de a amana plata ratelor, avand in vedere contextul actual de crestere a preturilor. Masura respectiva se va aplica pentru persoanele fizice si juridice care intampina dificultati cu achitarea creditelor. O masura similara a fost aprobata in 2020 pe fondul pandemiei de COVID-19, cand multe persoane si-au pierdut job-ul sau au avut de suferit din cauza diminuarii veniturilor. Diferenta fata de moratoriul din 2020 va fi ca principalul criteriu va fi cresterea cheltuielilor sau costurilor, pe cand in pandemie criteriul principal a fost scaderea veniturilor. De aceasta masura vor putea beneficia persoanele fizice si juridice a caror cheltuieli sau costuri au crescut cu minim 25% fata de perioada similara a anului trecut. Aceasta masura este luata pe fondul cresterii indicelui ROBOR dar si a preturilor la energie, combustibil, materii prime, alimente din cauza inflatiei si a multiplelor crize din ultimul timp.

Conditiile pentru a beneficia de amanarea ratelor

Principalele prevederi conform carora romanii pot amana plata ratelor sunt:

  1. Obligatia de plata a ratelor aferente imprumuturilor acordate debitorilor de catre creditori pana la data de 30 aprilie 2022, se suspenda la cererea debitorului pentru o perioada cuprinsa intre minim o luna si maxim 9 luni.
  2. Debitorii pot sa beneficieze o singura data de amanarea ratelor.
  3. Sunt exceptate de la amanarea ratelor overdrafturile, liniile de credit, cardurile de credit si alte facilitati revolving.
  4. Amanarea poate fi acordata doar pentru creditele care nu au avut restante in ultimele 6 luni.
  5. Pentru a beneficia de suspendarea rabursarii ratelor, debitorii trebuie sa trimita catre creditor o cerere in cel mult 30 de zile calendaristice de la data intrarii in vigoare a OUG.
  6. Dobanda pentru sumele scadente a caror plata este suspendata va fi capitalizata la soldul creditului existent.
  7. Persoanele fizice pot solicita amanarea ratelor doar daca: nu se afla in incapacitate de plata, depun o delcaratie pe propria raspundere cu privire la crestere cu minim 25% a cheltuielilor lunare ca urmare a cresterii preturilor comparativ cu perioada similara din 2021.

Ce este important de stiut

Chiar daca conditiile pentru a beneficia de amanarea ratelor sunt simple, este foarte important sa intelegem anumite aspecte:

  • Aceasta solutie nu este pentru toata lumea. E o masura pentru cei care au dificultati in plata ratelor. Nu este o scutire, este o amanare la plata. Chiar daca nu intampini probleme cu plata ratelor dar te gandesti ca nu ar fi rau sa nu platesti rata la banca timp de 9 luni, iti propun sa te gandesti de doua ori, pentru ca aceasta facilitate reprezinta o amanare, Adica, in loc sa iti platesti creditul in 60 de luni – cat sa presupunem ca ti-a mai ramas de achitat, il vei plati in 69 de luni (60+9).
  • Aceasta amanare ar aduce si costuri suplimentare. Dobanda pentru aceste 9 luni in care nu iti vei plati rata se va aduna la soldul creditului tau, in felul acesta, cand vei relua plata ratelor, s-ar putea ca aceasta sa fie chiar mai mare decat pana la amanare. Avand in vedere evolutia ROBOR-ului, care in iunie 2022 este de peste 6% si are tendinte de crestere in continuare, s-ar putea sa intri intr-o capcana care sa-ti inrautateasca si mai mult situatia financiara.
  • Trebuie sa tii cont de cheltuielile crescute cu utilitatile in timpul iernii. Daca soliciti o amanare pentru 3 luni pentru a merge intr-o vacanta, s-ar putea ca din iarna sa nu mai faci fata cheltuielilor: ROBOR-ul crescut, dobanda la dobanda pentru lunile in care nu ai platit rata, implicit o rata lunara mai mare, costul cu utilitatile mai mare etc.

Concluzii si propuneri

  • Este o masura menita sa ajute persoanele sau companiile care realmente intampina dificultati cu plata ratelor scadente pe fondul cresterii preturilor.
  • Daca nu ai probleme cu plata ratelor si nu este cazul sa soliciti amanarea ratelor, nu o face, vei plati mai mult dupa.
  • Debitorii pot beneficia o singura data de amanarea ratelor.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare