Rusia a afirmat sâmbătă că decizia Uniunii Europene de a sancţiona un adjunct al ministrului rus al energiei în legătură cu livrarea de turbine cu gaz Siemens peninsulei ucrainene Crimeea, anexată de Moscova, este ilegală şi motivată politic, relatează agenţia Reuters, citată de Agerpres.
UE a impus prima dată sancţiuni împotriva Rusiei după anexarea în 2014 a peninsulei Crimeea. Vineri, UE a luat măsuri suplimentare ca răspuns la furnizarea de turbine cu gaz Crimeii, care încalcă sancţiunile existente.
''Interferenţa într-o dispută între două entităţi comerciale este o încălcare directă a normelor legale internaţionale. Ministerul rus al Energiei nu are nici o îndoială că UE a luat această decizie bazată doar pe motive politice'', se afirmă într-un comunicat al ministerului respectiv.
Vezi și BCR, zdruncinată puternic! Ce i s-a întâmplat
Potrivit AFP, trei responsabili ruşi, inclusiv adjunctul ministrului rus al energiei Andrei Cerezov, figurează de vineri pe lista neagră a UE care le interzice să călătorească în Uniunea Europeană şi le blochează bunurile pe teritoriul UE. Sunt vizate, de asemenea, trei întreprinderi.
În iulie, Siemens a declarat că turbinele, livrate de către grupul german unor întreprinderi ruseşti, au fost deturnate, ''contrar voinţei sale'', către Crimeea, care se confruntă deseori cu pene de curent masive.
Rusia, acuzații grave la adresa UE! De ce ar fi impus de fapt sancțiuni după anexarea Crimeei
Trending

06 noiSocial
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

12:00Social
Cel mai amărât județ din România nu mai este Vaslui. Cine i-a luat locul pe care nimeni nu l-ar dori vreodată

06 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile

11:00Economie
Chinezii deschid o nouă fabrică lângă București. Au dat startul angajărilor, ce posturi sunt disponibile

06 noiEconomie
Programul Prima Baterie prin care poți lua până la 15.000 de lei de la stat. Cum trebuie să procedezi

06 noiSocial
Investiție de peste 1,4 miliarde de lei în transportul public bucureștean. Vor fi cumpărate noi tramvaie

06 noiEconomie
Impozitul minim pe cifra de afaceri ar urma să fie eliminat de la 1 ianuarie 2027. Anunțul oficial a venit de la Luca Niculescu

16:00Social
Sfinții Mihail și Gavriil, tradiții și superstiții. Cui îi spunem "La mulți ani", lista este neașteptat de lungă

08:56Horoscop
Horoscop financiar 7 noiembrie 2026: mici plăceri, alegeri cumpătate

06 noiEconomie
Black Friday până și la curentul electric. Oferta de la Electrica Furnizare pentru clienți
Articole Similare

14:30Externe
Kremlinul contrazice spusele lui Donald Trump despre pace. Președintele SUA s-a întâlnit recent cu emisarul lui Vladimir Putin

14:00Externe
Donald Trump acuză că alegerile din SUA pentru congres au fost fraudate. Partidul Democrat le-a câștigat detașat

06 noiExterne
Maia Sandu reia discuția Marii Uniri. România și Republica Moldova, un întreg despărțit de o graniță

06 noiExterne
Donald Trump, noi dezvăluiri despre marea pace dintre Rusia și Ucraina. Președintele SUA susține că un acord este aproape

06 noiExterne



