S-a aflat numele câștigătorilor premiului Nober pentru Economie. Aceștia vor încasa o sumă uriașă.
Este vorba despre americanii William D. Nordhaus şi Paul M. Romer, care au primit premiul Nobel pentru Economie pentru contribuţia adusă în domeniul creşterii economice sustenabile, a anunţat luni Comitetul Nobel, reunit la sediul Institutului Karolinska din Stockholm.
William Nordhaus (Yale University) a fost premiat pentru o cercetare care arată că cel mai eficient remediu pentru problemele cauzate de gazele cu efect de seră este o schemă globală de taxe pe emisii de carbon impuse uniform tuturor ţărilor, potrivit Comitetului Nobel.
De asemenea, lucrarea lui Paul Romer (Stern School of Business) a demonstrat cum acumularea de idei poate susţine creşterea economică sustenabilă pe termen lung, potrivit Comitetului Nobel.
Suma pe care o va primi laureatul fiecărui premiu în 2018 este de 9 milioane de coroane suedeze (873.000 de euro). Aceasta va fi împărţită dacă vor exista mai mulţi laureaţi ai unui singur premiu.
79 de persoane au primit premiul Nobel pentru Economie în perioada 1969-2017. Vârsta medie a tuturor laureaţilor este 67 de ani.
Sezonul premiilor Nobel 2017 a început luni, 1 octombrie, odată cu acordarea premiului pentru Medicină, câştigat de americanul James P. Allison şi japonezul Tasuku Honjo pentru cercetările lor asupra imunoterapiei, care s-a dovedit eficace în special în tratamentul cancerelor virulente.
Vezi și Marea lovitură pe care o plănuiește ANAF! Ce vrea să impoziteze
Carrefour închide încă un supermarket. Ce retailer îi va lua locul
S-a aflat! Cine sunt câștigătorii premiului Nobel pentru Economie în acest an - Suma uriașă câștigată
Trending

12:00Social
Cel mai amărât județ din România nu mai este Vaslui. Cine i-a luat locul pe care nimeni nu l-ar dori vreodată

06 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile

11:00Economie
Chinezii deschid o nouă fabrică lângă București. Au dat startul angajărilor, ce posturi sunt disponibile

06 noiEconomie
Programul Prima Baterie prin care poți lua până la 15.000 de lei de la stat. Cum trebuie să procedezi

06 noiSocial
Investiție de peste 1,4 miliarde de lei în transportul public bucureștean. Vor fi cumpărate noi tramvaie

06 noiEconomie
Impozitul minim pe cifra de afaceri ar urma să fie eliminat de la 1 ianuarie 2027. Anunțul oficial a venit de la Luca Niculescu

16:00Social
Sfinții Mihail și Gavriil, tradiții și superstiții. Cui îi spunem "La mulți ani", lista este neașteptat de lungă

06 noiEconomie
Black Friday până și la curentul electric. Oferta de la Electrica Furnizare pentru clienți

08:56Horoscop
Horoscop financiar 7 noiembrie 2026: mici plăceri, alegeri cumpătate

15:00Economie
Dorian Popa și-a făcut firmă de RCA. De la pizza la shaorma, muzică și case, "invadează" și acest domeniu
Articole Similare

14:30Externe
Kremlinul contrazice spusele lui Donald Trump despre pace. Președintele SUA s-a întâlnit recent cu emisarul lui Vladimir Putin

14:00Externe
Donald Trump acuză că alegerile din SUA pentru congres au fost fraudate. Partidul Democrat le-a câștigat detașat

06 noiExterne
Maia Sandu reia discuția Marii Uniri. România și Republica Moldova, un întreg despărțit de o graniță

06 noiExterne
Donald Trump, noi dezvăluiri despre marea pace dintre Rusia și Ucraina. Președintele SUA susține că un acord este aproape

06 noiExterne



