Guvernul a adoptat, luni, o ordonanță de urgență pentru modificarea OUG 114/2018, în contextul în care proiectul pe care și-a asumat răspunderea a fost atacat la CCR. Ordonanța nu include, însă, prevederea referitoare la interzicerea cumulului pensiei cu veniturile de la stat , fiind atacată la CCR.
„Guvernul a fost nevoit în prima ședința de guvern să adopte o OUG care să permită intrarea în vigoare a acestor prevederi pentru care și a angajat răspunderea în față Parlamentului. Vorbind despre cumulului salariului cu pensia care a fost atacat de PSD la CCR și care din respect pentru instanță de contencios constituțional, în acest moment Guvernul nu a adoptat o măsură cu privire la această prevedere tocmai pentru a aștepta punctul de vedere al CCR. În rest sunt chestiuni necesare care trebuiau adoptate mai ales după intrarea în vigoare a legii bugetului de stat”, a anunțat la finalul ședinței de Guvern, Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului.
Printre prevederile adoptate luni se numără prorogarea termenului de intrate în vigoare a pensiilor speciale pentru primari.
„Va trebui să rezolvăm o problemă care este creată de atacul la CCR al PSD împotriva Legii de corectare a ordonanței 114. Suntem pregătiți. După cum știți o serie de măsuri de reformă, o serie de măsuri pe acre le considerăm necesare, cum ar fi înghețarea salariilor demnitarilor, prorogarea termenului de intrare în vigoare a pensiilor speciale pentru primari, adică amânarea cu un an de zile. (...)De asemenea, încetarea detașărilor în instituțiilor publice din afara instituțiilor publice sau plafonarea punctului de amendă care este legat de salariul minim și alte măsuri nu pot intra în vigoare din cauză că PSD a atacat la CCR legea de corectare a OUG 114. (...) Ca atare este vitală adoptarea acestor prevederi sub formă de ordonanță de urgență”, a spus Ludovic Orban, la începutul ședinței de Guvern.
Premierul a anunțat că ordonanța de urgență va cuprinde și anularea taxei de 2% aplicată companiilor din energie.
Pe 23 decembrie, Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament pe un proiect de lege care modifică prevederi din OUG 114, însă PSD a contestat actul normativ la CCR. Judecătorii Curții au stabilit termen pentru transmiterea punctelor de vedere până în 20 ianuarie, urmând ca în 29 ianuarie să aibă loc dezbaterea.
Vezi și:
Ludovic Orban continuă să spună Da la combinații în Guvern: Tată și fiu, ajunși pe poziții-cheie!
S-a decis! Ce se întâmplă cu interzicerea cumulului pensiei cu veniturile de la stat
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

13:00Economie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

12:00Economie
Datoria publică a României, destul de modestă. Suntem la coada clasamentului, SUA este pe primul loc

11:00Economie



