teanc bani in mana

sursa foto:  radioresita.ro

S-a decis! Cine va beneficia de ajutorul financiar din partea statului

S-a decis! Potrivit unei nouă ordonanță de urgență emisă de Guvern au fost adăugate două noi situații în care se acordă ajutorul de deces

OUG nr. 97/2020, ale cărei prevederi se aplică de vineri, stabilește că ajutorul de deces se acordă și în cazul în care părinții aflați în concediul de creștere a copilului încetează din viață, cu condiția ca aceștia să fi fost asigurați înaintea suspendării raportului de muncă sau de serviciu pentru acordarea concediului de creștere a copilului.

O altă situație nouă în care se acordă ajutorul de deces este în cazul în care survine decesul unui membru de familie al persoanei aflate în concediul pentru creșterea copilului.

Ajutorul de deces a fost majorat la începutul lui 2020:

5.429 lei, pentru asigurat sau pensionar (cu 266 de lei mai mult decât în anul 2019, când se acordau 5.163 de lei);

2.715 lei, pentru un membru de familie al asiguratului sau al pensionarului (cu 133 de lei mai mult decât în 2019, când se acordau 2.582 de lei).

Ajutorul de deces se acordă în cazul morții unui asigurat, pensionar sau a unui membru de familie al acestora, scrie dcbusiness.ro

Ce acte sunt necesare

  • cerere pentru acordarea ajutorului de deces;
  • certificat de deces;
  • act de identitate al solicitantului;
  • acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar;
  • dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces;
  • act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani;
  • adeverinţa care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârstă cuprinsă între 18 și 26 de ani urma o formă de învățământ organizată potrivit legii.

Din cauza epidemiei de coronavirus, aceste documente pot fi depuse numai în copie, prin serviciile poștale sau e-mail, până luna viitoare, când se încheie cele 60 de zile de la ieșirea din starea de urgență.

Citește și:

EXCLUSIV Poliția e gata de asediu! Achiziții la foc automat: 25.000 de pistoale, un milion de cartușe, bastoane cu electroșocuri și căști de protecție cu vizor

Scandal de proporții la Poliția Capitalei: ‘E de-a dreptul ca la Miliție. Țipăm pentru că ne-am săturat de acuzații, controale, șicane și alte mizerii’

Scandal total între Raed Arafat și doctorul care solicitat să se infecteze cu coronavirus: ‘Să vă pregătiți’, ‘Iarăși mințiți?’

TAGS

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare