De când Guvernul PSD a permis primarilor să-și stabilească singur salariul s-a dezlănțuit un adevărat haos în administrația locală. Nu numai că edilii și-au triplat peste noapte veniturile lor, dar au schimbat și grilele de salarizare ale celorlalți angajați, ajungându-se astfel la niște inechități greu de digerat de electorat.
Primăria Sebeș a publicat salariile pe care le încasează angajații instituției. Cel mai mult câștigă primarul, respectiv 15.438 de lei lunar. La capătul opus, cel mai mic salariu este al unui polițist local, 2.698 lei. Un portar câștigă 2.850 lei, un muncitor 3.078 lei iar un șofer care deservește aleșii locali – 4.845 lei lunar.
Potrivit publicației locale alba24.ro, Consiliul Local Sebeș a făcut publică această listă a veniturilor ca urmare a intrării în vigoare a legii 153/2017, lege care prevede că instituțiile și autoritățile publice sunt obligate să afișeze aceste informații de transparență a veniturilor, altfel vor putea primi amenzi între 5.000 și 10.000 de lei, iar răspunderea contravențională va aparține conducătorului entității respective.
Vezi și EXCLUSIV! Când va fi gata un impresionant proiect al Guvernului SUA în România – Valoarea investiției, strict secretă!
„Toate autorităţile şi instituţiile publice enumerate la art. 2 alin. (1) şi (3) vor publica la sediul propriu şi pe pagina proprie de internet, în datele de 31 martie şi 30 septembrie ale fiecărui an şi vor menţine publicate, o listă a tuturor funcţiilor din autorităţile sau instituţiile publice respective ce intră în categoria personalului plătit din fonduri publice”, stabilește legea salarizării unitare, mai scrie sursa citată.
Odată cu publicare listei au fost făcute publice salariile de bază a funcționarilor plătiți din banii publici din cadrul primăriei și a consiliului local Sebeș. Astfel, primarul din Sebeș are pe lună o indemnizație de bază de 12.350 lei la care se alătură un spor de 25% provenit din implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene nerambursabile, mai exact 3.088 lei ajungând la un salariu lunar de bază de 15.438 lei.
Viceprimarul câștigă 10.450 lei alături de sporul de 25% provenit din implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene nerambursabile, adică 13.063 lei.
Vezi și Toți românii cu centrală în apartament vor avea de suferit: Cum vor fi ”arși” la buzunare începând cu luna aceasta
În cadrul funcțiilor publice de conducere arhitectul șef are un salariu de bază de 9.196 lei lunar, un șef serviciu 8.588 lei iar un șef de birou 7.695 lei. toți beneficiind de un voucher de vacanță anual în valoare de 1.450 lei.
Scandal monstru! Șoferul unui primar dintr-un oraș mic câștigă 5.000 de lei lunar! Ce salariu uriaș și-a stabilit și edilul
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



