Forţa Dreptei a transmis luni că parlamentarii formațiunii, membri ai Comisiei pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor, au adresat astăzi conducerii Comisiei o solicitare de convocare a acestui for pe tema abuzului şi tratamentelor inumane din centrele pentru vârstnici din judeţul Ilfov.
Solicitarea a fost înaintată de deputaţii Ludovic Orban, Antonel Tănase, Violeta Alexandru şi Ion Ştefan, având în vedere specificul activităţii comisiei parlamentare care are atribuţii în ceea priveşte apărarea drepturilor omului şi exercitarea controlului parlamentar în acest domeniu, se arată în comunicat.
”Astfel, parlamentarii din Forţa Dreptei propun audierea tuturor celor implicaţi în cazul abuzurilor din centrele pentru vârstnici, inclusiv invitarea reprezentanţilor ONG care cunosc, prin activitatea specifică, realităţile din teren, respectiv a entităţilor media care au făcut o anchetă amănunţită în aceste centre”, precizează membrii comisiei pentru drepturile omului.
Totodată, semnatarii cer preşedintelui Comisie să obţină din partea Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor acordul pentru ca activitatea acestui organism să se desfăşoare pe toată durata vacanţei parlamentare, se mai arată în comunicat, conform news.ro
Scandalul 'Azilele Groazei'! Parlamentarii din Forţa Dreptei solicită convocarea Comisiei pentru drepturile omului
Trending

13:00Entertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

08:00Economie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

13:30Politica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

10:30Economie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

11:30Social
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

16:00Politica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

16:30Social
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

07:30Economie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

10:00Economie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice

17:30Economie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark
Articole Similare

15:17Actual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

14:02Economie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

12:46Actual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



