Potrivit DailySabah, din ce în ce mai multe companii din America spun că măsurile comerciale aduse de Donald Trump cu privire la tarifele pe importuri le-au crescut foarte mult costurile de producţie.
Companiile americane atrag atenţia asupra viitoarelor concedieri, rezultate din deciziile comerciale luate de preşedintele american.
Săptămâna aceasta, Jim Hackett, CEO al Ford, al doilea cel mai mare producător auto a anunţat că taxele lui Trump pe oţel şi aluminiu au crescut costurile de producţie pentru Ford cu circa 1 miliard de dolari, drept urmare, preţurilor din toată industria auto vor creşte.
Walmart, cel mai mare retailer şi cel mai mare angajator american, a transmis administraţiei Trump că ultima rundă de tarife aplicate pe bunuri chinezeşti în valoare totală de circa 200 de miliarde de dolari ar duce la creşteri de preţuri pentru clienţi.
Procter & Gamble, gigantul din segmentul produselor de consum, a averizat atât cu privire la potenţialele creşteri de preţuri, dar şi cu privire la o serie de concedieri care ar rezulta în urma tarifelor.
Între timp, preţul pentru Coca-Cola va deveni din ce în ce mai ridicat din cauza acestor tarife.
Vezi și Nu le veți mai găsi începând de azi-Schimbare radicală făcută de ING
Atenție! Se schimbă denumirea carburanților de pe 12 octombrie
O nouă LOVITURĂ pentru angajații ! Ce s-ar putea întâmpla cu concediile
Se fac concedieri masive! Ce giganți renunță la mii de angajați și din ce cauză
Trending

28 octEntertainment
Unde a fost surprins Nicolae Ciucă de paparazzi. Puțini l-ar fi recunoscut pe fostul premier și șef al PNL. FOTO

28 octPolitica
Cristian Boureanu, reacție după confiscarea a 1,4 milioane de lire sterline. Ce spune fostul deputat despre banii recuperați

28 octEntertainment
"Tu vrei sclavi!" Andreea Marin, criticată aspru după ce a îndemnat tinerii să muncească după exemplul ei: gratuit

28 octEntertainment
Insula Iubirii a ajuns în atenția CNA. Emisiunea de la Antena 1 ar putea fi mutată din grilă

28 octEntertainment
Cine a fost Viorel Păunescu și ce legături a avut cu Nicu Ceaușescu, Gigi Becali sau Serghei Mizil. Ce s-a ales de afacerile sale de succes

28 octEntertainment
Pro TV mai "fură" o vedetă din ograda Antena 1. Actrița a semnat deja pentru un serial cu concurența

28 octPolitica
Alexandru Nazare, tras la răspundere pentru datoriile lăsate de Guvernul Bolojan. A fost șeful finanțelor atunci și este în continuare

28 octSocial
Nouă lege a salarizării și recalcularea pensiilor. Doleanțele adresate ministrului Florin Manole

28 octSocial
Câți români avem, de fapt. Datele oficiale ale INS au fost prezentate recent

28 octSocial
Podul demolat acum un secol din București revine la viață. Aproape 64 de milioane de lei va costa proiectul pentru care plătește PMB
Articole Similare

28 octExterne
Ce se schimbă la Vatican după ce s-a aflat că Papa Leon are cancer. Suveranul Pontif a fost operat recent

28 octExterne
Venezuela ar putea deveni al 51-lea stat american. Donald Trump a găsit și varianta de organizare a puterii politice, după ce a arestat președintele țării

27 octExterne
Fără telefon cât ești la masă la restaurant. Țara unde tot mai multe localuri aleg această abordare

26 octExterne
Ce este Lista Studenților din Serbia. De la stradă au câștigat alegerile tinerii

26 octExterne



