Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a avut prima discuţie telefonică cu noul său omolog chinez Qin Gang, care a preluat pe 31 decembrie conducerea diplomaţiei de la Beijing
''Ministrul rus l-a felicitat pe colegul său chinez pentru recenta numire şi i-a urat succes în noul său post'', menţionează Ministerul rus de Externe într-un comunicat, potrivit agenţiei EFE.
Lavrov şi Qin, fost ambasador al Chinei în SUA, au condamnat politica Washingtonului şi a aliaţilor acestuia de impunere a ''hegemoniei'' în lume şi de provocare a ''confruntării'' cu Rusia şi China.
Ei au denunţat, de asemenea, ingerinţa în afacerile interne ale acestor două ţări şi încercările Occidentului de a îngrădi dezvoltarea lor prin sancţiuni şi alte ''metode ilegitime''.
''Moscova şi Beijingul au constatat identitatea poziţiilor lor asupra problemelor mondiale'', mai subliniază MAE rus, adăugând că Lavrov l-a invitat pe omologul său chinez să efectueze o vizită în Rusia.
La sfârşitul anului trecut, preşedintele rus Vladimir Putin a avut o întrevedere prin videoconferinţă cu omologul său chinez Xi Jinping, în urma căreia Kremlinul a anunţat că în primăvară va avea loc o vizită a preşedintelui chinez în Rusia.
Relaţiile dintre Moscova şi Beijing sunt ''cele mai bune din istorie şi un model de cooperare între marile puteri ale secolului al XXI-lea'', a apreciat Putin în cadrul acelei discuţii, conform agerpres.ro.
Se încing spiritele la nivel mondial! Federația Rusă și China condamnă dur politica SUA și a aliaților: Impun hegemonie în lume și provoacă confruntări
Autor: Ion Motea
Publicat: 09-01-2023 21:05
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

09:00Social
Stai la casă? Interdicția pe care probabil nu știai că o ai, dar care îți poate aduce sancțiuni semnificative

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

05 noiEconomie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

11:00Social
Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus. Ajutorul anunțat de Ministerul Muncii

05 noiEconomie
Schimbare uriașă pentru toți furnizorii de energie. Ce obligație nouă vor avea față de clienți

05 noiEconomie
Dobândă mai mică la credite, dar mai mare la depozite. Schimbarea observată la băncile din România, în ultima lună

05 noiEconomie
Lidl Black Deals. Ofertele de Black Friday cu care retailerul german vrea să atragă clienții români în magazinele din întreaga țară, până pe 8 noiembrie 2026

05 noiSocial
De când trebuie să-ți pui neapărat anvelope de iarnă. Ce amendă riști dacă nu le-ai montat

05 noiSocial
Ajutor de până la 1.200 de lei de la stat pentru persoane vulnerabile. Ce condiții ar trebui să îndeplinească pentru a încasa banii

08:00Social
Nouă ieșire pe autostradă pentru cei care stau în Sectorul 6 și vor să ajungă pe A1. Când ar fi gata drumul ocolitor
Articole Similare

13:12Economie
Curs BNR: euro și dolarul cresc, iar aurul pierde în valoare

07:00Actual
Dobânzi preferențiale, cashback, puncte Star și multe altele: Banca Transilvania a lansat ofertele Bank Friday, valabile doar astăzi

05 noiEconomie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie



