sursa foto:  digi24.ro

Se întâmplă ceva în Ucraina? Directorul CIA, William Burns, s-a întâlnit cu oficiali ai serviciilor de informaţii şi cu preşedintele Volodimir Zelenski

Un oficial american a transmis pentru AFP că directorul CIA, William Burns, a vizitat recent Ucraina, unde s-a întâlnit cu oficiali ai serviciilor de informaţii şi cu preşedintele Volodimir Zelenski.

 

 

 

 

Această vizită, care nu a fost făcută publică la momentul respectiv, a avut loc în contextul în care forţele ucrainene îşi continuă contraofensiva împotriva forţelor ruse lansate în iunie în estul şi sudul ţării.

Cu această ocazie, William Burns a reafirmat „angajamentul american de a împărtăşi informaţii pentru a ajuta Ucraina să se apere împotriva agresiunii ruseşti”, a declarat oficialul american sub rezerva anonimatului.

Potrivit cotidianului american The Washington Post, care a fost primul care a relatat despre această călătorie, liderii ucraineni au prezentat planuri de recucerire a teritoriilor ocupate de forţele ruseşti şi de începere a negocierilor de încetare a focului până la sfârşitul anului. Călătoria a avut loc în luna iunie, potrivit publicaţiei americane.

Conform oficialului american, William Burns „a mers în Ucraina, aşa cum a făcut-o în mod regulat de când a început agresiunea Rusiei, în urmă cu mai bine de un an”. Călătoria a avut loc înainte de rebeliunea de 24 de ore condusă la 24 iunie de şeful grupului paramilitar rus Wagner, Evgheni Prigojin, a precizat oficialul.

Această revoltă, percepută ca fiind cea mai gravă ameninţare la adresa autorităţii Kremlinului din ultimele decenii, „nu a fost un subiect de discuţie”, a precizat el.

Statele Unite au încercat să clarifice în faţa Rusiei că nu au jucat niciun rol în rebeliune. Majoritatea marilor mass-media americane au relatat vineri că William Burns i-a telefonat şefului Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei (SVR), Serghei Narichkin, după rebeliune, pentru a-l asigura că Statele Unite nu au fost implicate.

Comandantul-şef al armatei ucrainene, Valeri Zalujni, a declarat într-un interviu, publicat vineri de Washington Post, că lipsa armelor, în special a avioanelor de luptă, limitează contraofensiva ucraineană. Marţi, Statele Unite au anunţat un ajutor suplimentar de 500 de milioane de dolari pentru a sprijini contraofensiva, inclusiv muniţie pentru apărarea antiaeriană şi vehicule blindate, scrie news.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare