Un înalt oficial de la Casa Albă a transmis că la Summitul G7, care va avea loc la sfârşitul săptămânii în Germania, țările membre vor lua un set de măsuri care să pună presiune pe Federația Rusă, scrie agerpres.ro
El nu a dat însă detalii cu privire la aceste măsuri, după ce Occidentul a multiplicat deja anunţurile de sancţiuni împotriva regimului lui Vladimir Putin.
Aceeaşi sursă a indicat, de asemenea, că subiectul energiei, al cărei cost explodează în lume, se va afla ''în centrul discuţiilor'' dintre liderii Statelor Unite, Germaniei, Franţei, Canadei, Italiei, Japoniei şi Regatului la acest summit.
Cei şapte şefi de stat şi de guvern ''văd un set de provocări comune în ceea ce priveşte costul vieţii pentru populaţiile lor'' şi mai mult în lume, în special în ceea ce priveşte energia şi hrana, a menţionat responsabilul american sub rezerva anonimatului.
El s-a adresat în cadrul unei conferinţe de presă dedicată participării preşedintelui american Joe Biden la acest summit G7 precum şi la un summit NATO care va avea loc în Spania.
Casa Albă a subliniat că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va participa prin videoconferinţă la aceste două reuniuni la nivel înalt, scrie agerpres.ro
Se pregătește 'decisiva' pentru Vladimir Putin! Țările G7 pun la cale un plan care să crească presiunea pe Federația Rusă
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

05 noiEntertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

05 noiEntertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

05 noiEconomie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

05 noiEconomie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

05 noiEconomie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

05 noiEntertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

05 noiEconomie
Black Friday la Digi. Oferta la jumătate de preț care va fi tentantă pentru clienții noi și vechi

05 noiEconomie
Schimbare uriașă pentru toți furnizorii de energie. Ce obligație nouă vor avea față de clienți

05 noiEconomie
79 de angajați ING, afectați de restructurări. Banca dă asigurări că-i va ajuta pe lucrători
Articole Similare

05 noiExterne
Situație extrem de tensionată în Franța. Sute de mii de francezi sunt așteptați la proteste, țara este în grevă generală

05 noiExterne
Alegeri SUA. Democrații vor prelua controlul Congresului. Ce se schimbă la Washington

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiExterne
Premierul Republicii Moldova a vorbit public despre unirea României cu vecinii de peste Prut. Cele două țări sunt despărțite de aproape un secol

02 noiExterne



